EY: În premieră, în Declaraţia Unică, românii vor raporta Fiscului venituri pe doi ani

„Înregistrăm o premieră, şi anume avem prima declaraţie fiscală în care raportăm venituri pentru doi ani”, a declarat consultantul Alex Milcev, şeful Departamentului de asistenţă fiscală şi juridică din cadrul EY România.

 

Declaraţia unică trebuie depusă până la data de 16 iulie de către toate persoanele care obţin venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor – altele decât arenda -, din investiţii, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, premii şi din jocuri de noroc, venituri obţinute în străinătate şi alte venituri.

 

„Declaraţia unică se depune, în general, de către contribuabilii care şi anterior de 1 ianuarie 2018 completau Declaraţia privind veniturile realizate din România – Formularul 200, respectiv Declaraţia privind veniturile realizate din străinătate Formularul 201”, arată Alex Milcev, şeful Departamentului de asistenţă fiscală şi juridică din cadrul EY România.

 

Prin intermediul Declaraţiei unice contribuabilii trebuie să declare următoarele tipuri de venit realizat:

 

– venituri/pierderi din activităţi independente

 

– venituri din drepturi de proprietate intelectuală

 

– venituri din cedarea folosinţei bunurilor

 

– venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, determinate în sistem real

 

– venituri din transferul titlurilor de valoare

 

– venituri din investiţii realizate din străinătate, precum dividende, dobânzi, pensii.

 

mai multe, pe adevarul.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed