Facebook Messenger criptează apelurile video şi de voce

Messenger, aplicaţie desprinsă din Facebook în urmă cu mai mulţi ani, a lansat funcţia de criptare a apelurilor video şi de voce. Este folosită, în acest sens, criptarea end-to-end, care codifică datele transferate între cele două părţi participante la apel.

Ca şi în cazul WhatsApp, Facebook spune că nimeni nu poate accesa informaţiile utilizatorilor criptate în acest fel.

Criptarea E2E este implementată pentru apelurile video şi audio 1 la 1. Facebook promite că, în viitorul nu foarte îndepărtat, aceasta va fi lansată şi pentru apelurile la care participă mai multe persoane.

Criptarea este opţională, nefiind activă în mod implicit. Pentru a fi folosită, utilizatorul trebuie să o activeze din cadrul paginii de setări a aplicaţiei. De asemenea, ambii utilizatori trebuie să activeze criptarea pentru ca aceasta să fie folosită în cazul apelului dintre cei doi.

Facebook spune că a început să testeze criptarea E2E şi pentru Instagram Direct, funcţia internă de comunicare din Instagram. Aceasta ar urma să poată fi folosită de către utilizatorii care se urmăresc reciproc.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed