AcasăEconomieFAN Courier a inaugurat un hub la Cluj-Napoca, în urma unei investiţii...

FAN Courier a inaugurat un hub la Cluj-Napoca, în urma unei investiţii de 14,5 milioane de euro

Construcţia hub-ului din Cluj-Napoca a durat mai puţin de un an.

Terenul achiziţionat de FAN Courier pentru HUB-ul de la Cluj-Napoca are o suprafaţă de 44.600 mp, din care 28.500 mp reprezintă suprafaţă construibilă, iar 16.100 mp sunt destinaţi parcărilor şi zonelor de acces. Construcţiile deja finalizate se întind pe o suprafaţă de 6.500 mp (clădirea de birouri, zona de tranzit şi zona de sortare dedicată curierilor).

Noile tehnologii implementate măresc capacitatea de sortare la 7.500 de colete/oră, cu o viteză a sortatorului de 2,2 m/secundă.

” Pentru construcţia hub-ului de la Cluj-Napoca, FAN Courier a investit 14,5 milioane de euro, acesta fiind primul proiect din România prevăzut cu o soluţie care optimizează fluxul de curierat şi reduce timpii de sortare şi tranzit”, a anunţat compania.

Hub-ul din Cluj-Napoca este al doilea ca mărime deţinut de FAN Courier, după cel din Ştefăneştii de Jos, construit acum 10 ani, modernizat recent, şi cel din Braşov, deschis în urmă cu 5 ani.

”Inaugurăm astăzi un proiect extrem de important pentru noi şi pentru clienţii noştri. Sunt foarte mândru de echipa FAN Courier care, în mai puţin de 1 an de zile, într-un context dominat de pandemie şi de perspectiva unei crize economice, a reuşit să finalizeze un proiect complex şi inovator, necesar pentru bunul demers al pieţei de curierat din ţară. A fost o investiţie importantă, dar mai important este faptul că hub-ul regional Cluj-Napoca vine să completeze din punct de vedere operaţional capacitatea FAN Courier de preluare şi sortare a expediţiilor zilnice, lucru ce se va regăsi în performanţa operaţională crescută cu impact direct în scăderea timpilor de livrare”, a declarat Adrian Mihai, CEO FAN Courier, cofondator al liderului de piaţă din industria locală de curierat.

Noul hub de la Cluj-Napoca, a cărui construcţie a început în februarie 2021 şi s-a finalizat aproximativ 10 luni mai târziu (după care s-a trecut la instalarea benzii de sortare), are două direcţii de activitate curentă: pe de o parte, găzduieşte şi preia activitatea filialei din Cluj ce deserveşte oraşul Cluj-Napoca şi zonele limitrofe, cu un număr de aproximativ 15.000 de expediţii zilnice, iar pe de alta parte, preia şi gestionează toate operaţiunile de tranzit pentru expediţiile din întreaga zonă a Ardealului.

Depozitul este dotat cu o bandă de sortare marca Vanderlande (model Posisorter) cu o capacitate de sortare de 7.500 de colete/oră, ceea ce înseamnă o viteză a sortatorului de 2,2 m/secundă. Sistemul este prevăzut cu 41 de tobogane (destinaţii).

”După aproape 25 de ani de activitate continuăm să facem pionierat în industria noastră. Am fost primii operatori din această industrie care au adus în România banda de sortare automată a coletelor şi rămânem primii în introducerea de soluţii inovative care, în final, au ca scop satisfacerea nevoilor clienţilor noştri. Facem acelaşi lucru şi la hub-ul din Cluj-Napoca, al doilea ca mărime din ţară, unde punem în funcţiune o tehnologie cu totul nouă pentru România, care ne va ajuta să sortăm mult mai repede, câştigând zilnic timp (mai bine de 1 oră), mărind astfel capacitatea de livrare. De asemenea, pe tranzit, noua tehnologie folosită scurtează la jumătate timpul de sortare, ceea ce ne permite să ajungem mult mai rapid la filialele deservite, cu beneficii directe pentru întreaga zonă a Ardealului şi nu numai”, a adăugat Felix Pătrăşcanu, cofondator FAN Courier.

În hub-ul de la Cluj-Napoca, activitatea curentă este asigurată de peste 250 de oameni, angajaţi ai filialei şi şoferi de tranzit.

”Am fost întotdeauna preocupaţi de optimizarea proceselor tehnologice şi de îmbunătăţirea serviciilor pentru a satisface cât mai multe dintre nevoile clienţilor noştri, într-un timp cât mai scurt. De aceea, investim şi ne dezvoltăm constant, pentru a ne putea îndeplini această misiune. Hub-ul de la Cluj este o continuare firească a strategiei de dezvoltare pe care ne-am propus-o pe termen lung. Pentru noi, investiţiile în tehnologizare rămân o prioritate şi o preocupare constantă, pentru că sunt printre cele mai importante în dezvoltarea business-ului şi creşterea competitivităţii. Aceasta este cea mai bună dovadă că suntem preocupaţi constant de viitor şi de calitatea serviciilor cu care venim in întâmpinarea clienţilor noştri”, a declarat Neculai Mihai, cofondator FAN Courier.

FAN Courier este o companie cu capital integral românesc, fondată în 1998 de Felix Pătrăşcanu, Adrian Mihai şi Neculai Mihai. ompania deserveşte cei peste 55.000 de clienţi, majoritatea persoane juridice, cu ajutorul unei echipe formate din peste 7.500 de angajaţi şi colaboratori şi a unei flote auto de aproximativ 4.400 de autovehicule.

 

Ultimele Articole