Întreprinderea de Tehnică Medicală din cartierul bucureștean Berceni se află gard în gard cu un cimitir. Fabrica și cimitirul au trăit împreună vreme de un secol. Și, în cea mai mare parte a acestei perioade, tăcerea dintre morminte a fost tulburată de lumea de dincolo de gard:
huruitul utilajelor, zăngănitul tablelor de inox intrate în procesare, forfota sutelor de angajați care lucrau non-stop, în trei schimburi. Acum, după scurgerea veacului, doar cimitirul și-a mai păstrat, implacabil, obiectul de activitate. Fabrica, în schimb, a devenit și ea la fel de liniștită ca cimitirul: clădiri în paragină năpădite de buruieni, alei cu cimentul sfărâmat și țevi ruginite ieșite din pământ.
În 1920, la doi ani după terminarea Primului Război Mondial și în anul în care gripa spaniolă făcea ultimele victime în România Mare, autoritățile de la București înființau o întreprindere capabilă să producă echipamente pentru spitalele din toată țara. Așa a ajuns să se construiască, în sudul Capitalei, o fabrică strategică, aflată sub directa coordonare a statului: „Atelierele Ministerului Sănătății”.
Utilitatea ei avea să fie înțeleasă și de regimul comunist instaurat după Al Doilea Război Mondial. I se schimbă doar numele, nu și menirea: I.T.M.- Întreprinderea Industrială Tehnico-Medicală.
