FĂRĂ CUVINTE: Chinezii au construit, de la ZERO, o cale ferată, în doar 9 ore!

Cu o mobilizare şi o eficienţă cum rareori s-a mai văzut, o echipă a construit, de la zero, o gară întreagă peste noapte. Au muncit peste 1.500 de oameni şi totul a fost gata în mai puţin de 9 ore.

Într-o demonstraţie de organizare şi eficienţă, 1.500 de muncitori au început lucrul seara, la ora 18.30. Aveau de construit de la zero o gară, lângă cea veche, în oraşul LONGYAN, din estul Chinei.

În imaginile care au făcut înconjurul lumii, apar lucrând ca furnicile, om lângă om. Unii au dezmembrat şinele vechi şi le-au înlocuit cu cele noi, care au fost conectate apoi cu trei linii moderne deja construite. Dacă pe ai noştri suntem obişnuiţi să-i vedem în grupuri din care unul munceşte şi restul privesc, chinezii par să funcţioneze altfel.

La ora 3:00 dimineaţa, toate şinele erau înlocuite, iar între ele apăruseră şi peroane noi. Gara va face parte dintr-o linie de 246 de kilometri care va scurta călătoria între două oraşe, de la 7 ore la doar 90 de minute.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed