Fenechiu a împărţit tortul subvenţiilor pe calea ferată

0

Ministerul Transporturilor a „bătut” palma cu operatorii privaţi privind compensaţiile pentru pachetul minim social aprobat în transportul feroviar de călători. Cei trei operatori feroviari privaţi, care efectuează transport de călători, vor împărţi aproximativ 263 milioane de lei pentru că îşi plimbă trenurile pe liniile feroviare considerate neprofitabile de CFR Călători. După CFR Călători, va încasa aproximativ 935 milioane de lei compensaţie anuală, în baza noilor contracte de servicii publice, aprobate de HG 78/2013, firma Regiotrans primeşte cea mai mare felie din subvenţiile pentru calea ferată. Chiar dacă Regiotrans, păstorită de Costel Comana, a cerut 216,3 milioane de lei drept compensaţie pentru transporul călătorilor pe calea ferată, Ministerul Trabsporturilor a aprobat o subvenţie de 180,4 milioane de lei.

 

Compania Transferoviar Călători se află pe locul doi din punct de vedere al nivelului compensaţiei care va fi încasată de la bugetul de stat pentru transportul public de călători. Nivelul compensaţiei de la bugetul de stat ca plată a serviciilor publice necesară pentru Transferoviar Călători este de circa 57,5 milioane de lei. Ministerul Transporturilor aprobat operatorului privat 48,14 milioane de lei.

 

Cei mai puţini bani vor fi încasaţi de Regional, care din 31,6 milioane de lei ceruţi ca şi compensaţie, operatorul privat va încasa 25,4 milioane de lei.

 

CFR Călători, verde spre faliment

În timp ce operatorii privaţi îşi ieftinesc prestaţia, activitatea companiei CFR Călători scade şi cresc costurile. Anul trecut CFR Călători cheltuia din banul public aproximativ 22,7 lei/tren km, în timp ce anul acesta operatorul feroviar consumă 30,7 lei/tren km.

 

Dacă în anul 2012, în contractul de activitate pentru CFR Călători au fost prevăzuţi 57 milioane tren km şi necesarul de subvenţie de aproximativ 1,3 miliarde de lei, pentru acest an, CFR Călători a prevăzut aproximativ 49 milioane tren km  şi a cerut o compensaţie de 1,5 miliarde de lei.

 

Contracte de servicii publice 2012-2013

CFR Călători: 2012 = 22,7 RON/trkm vs 2013 = 30,7 RON/trkm

Regiotrans:     2012 = 23,97 RON/trkm vs 2013 = 22,77 RON/trkm

TFG:               2012 = 24,85 RON/trkm vs 2013 = 23,00 RON/trkm

Regional:        2012 = 22,85 RON/trkm vs 2013 = 24,85 RON/trkm (singurul cu + 68.000 trkm activitate).