Fermierii ar putea primi 177 euro/ha, pentru primele 30 de hectare

‘Fermierii ar putea primi, în anul 2015, un sprijin de 177 euro/ha, pentru primele 30 de hectare din suprafaţa totală cultivată, urmând ca pentru restul suprafeţei sprijinul să fie de numai 150 de euro/ha. În acest mod, micii fermieri ar fi încurajaţi să iasă din zona de subzistenţă, putând începe chiar să înregistreze profit. La momentul de faţă, este vorba de un acord de principiu, pe care sperăm însă să-l putem pune şi pe hârtie în perioada următoare’, a afirmat Daniel Constantin, după întâlnirea de lucru pe care a avut-o la sediul Ministerului Agriculturii cu reprezentanţii tuturor asociaţiilor, organizaţiilor şi patronatelor din sectorul vegetal, zootehnic şi industrie alimentară.

 

În cadrul întâlnirii au fost prezentate ariile de intervenţie ale Programului Naţional de Dezvoltare Rurală pentru următoarea perioadă de programare 2014-2020, precum şi alocările financiare prevăzute de noua Politică Agricolă Comună.

 

‘Sprijinul financiar pe care Uniunea Europeană îl va asigura României, pentru agricultură, va creşte anual de la 1,6 miliarde de euro în 2015, la 1,9 miliarde de euro în 2020. La aceste sume se vor adăuga şi fondurile alocate de la bugetul de stat, pentru anul 2014 sprijinul fiind de 440 milioane de euro. Ceea ce putem afirma cu siguranţă este faptul că sprijinul european e deja fixat, iar cel de la bugetul de stat poate atinge un plafon maxim’, a mai spus ministrul Agriculturii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed