Fermierii au depus 93.593 cereri de ajutor de stat în sectorul bovin, plafonul total alocat fiind de 225,5 milioane lei

„Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în data de 10 august 2021, s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, în conformitate cu OUG 58/2021. Astfel, au fost depuse un număr de 93.593 cereri pentru un număr total de 1.307.297 capete animale şi o cantitate de lapte de 81.176,35 tone”, a informat APIA.

Conform legilaţiei în vigoare, după etapa de primire a cererilor, în vederea stabilirii eligibilităţii acestora, APIA realizează controale administrative pentru un procent de 100% din cererile depuse.

Cuantumul pe cap de animal se va calcula prin raportarea plafonului (182.708.014,97 lei) la efectivul total de bovine eligibile, iar cuantumul pe tona de lapte prin raportarea plafonului (42.829.698,82 lei) la cantitatea totală de lapte eligibilă.

Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcţie de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga şi valoarea calculată în funcţie de cantităţile de lapte, în tone, produse şi valorificate, eligibile până la concurenţa plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Naţională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă.

Plafonul total alocat este de 225.537.713,79 lei, repartizat astfel: 182.708.014,97 lei pentru efectivele de bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga efectivele de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021; 42.829.698,82 lei pentru cantitatea de lapte valorificată în luna ianuarie 2021.

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2021.

Nu se acordă plăţi ulterior datei de 31 decembrie 2021 dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

 


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed