Fermierii români, chemaţi să dea de mâncare Chinei

Piaţa chineză este deschisă pentru fermierii români după ce o delegaţie de oameni de afaceri şi politicieni din România au obţinut “binecuvântarea ” Partidului Comunist Chinez pentru a începe să exporte mâncare pe cea mai mare piaţă a lumii, spune, pentru MONEY.RO, Culiţă Tărâţă, cel mai mare fermier român.

 

Potrivit acestuia, delegaţia română a fost primită la nivel de secretar de Birou Politic Permanent ceea ce înseamnă “protocol 0” şi înlătură obstacolele pe care agricultorii românii le avea în a-şi vinde produsele firmelor chineze. Deşi România are, încă, o imagine bună în China la nivelul oamenilor în vârstă, totuşi generaţia de sub 40 de ani nu mai ştie aproape nimic despre noi, aşa încât delegaţiile oficiale sunt obligatorii, spune agricultorul. “Au nevoie de cereale, bovine, carne de pasăre, carne de porc şi chiar de vin pentru că au început să consume vin. Guvernatorul provinciei Shengdong, de 95 de milioane de oameni, ne-a invitat să le vindem tot ce se poate vinde în materie de mâncare. Vorbim despre o piaţă imensă care are nevoie să consume”, a spus Tărâţă.

 

China ar avea nevoie, în primul rând, de cereale precum grâu, orz precum şi de porumb şi în subsidiar de produse din carne. În primele luni ale lui 2012 mai multe delegaţii oficiale chineze vor veni în România pentru a se perfecta contractele de export. “Am luat deja legătura cu mai mulţi femieri mari şi mijlocii pentru a pune la punct formula unei asocieri pentru a putea vinde pe piaţa chineză precum şi pe alte pieţe, fără intermediari”, mai spune Tărâţă. În cadrul întâlnirilor de la Bucureşti se va vorbi şi despre posibilele achiziţii ale românilor în China. Din spusele lui Tărâţă, femierii români ar putea cumpăra pesticide, ierbicide sau îngrăşăminte chimice. Din delegaţie au fost prezenţi, în afară de oameni de afaceri, şi politicieni ca Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu şi Marian Sârbu precum şi doi primari de sector din Bucureşti: Cristian Popescu “Piedone” şi Neculai Onţanu. Cei doi edili au pus bazele unui parteneriat de colaborare între sectoarele pe care le conduc şi oraşe din Shengdong. “Misiunea a fost în principal politică, cu scopul de a retransmite mesajul de interes al Guvernului ca protocoalele cu China de colaborare în domeniul infrastructurii şi energiei să meargă mai departe. În acelaşi timp însă, oamenii de afaceri prezenţi în delegaţie au putut să poarte discuţii cu posibili parteneri chinezi”, spune Cristian Diaconescu.

 

Anul 2011 a fost unul de excepţie pentru agricultura românească. Producţiile record la grâu şi porumb au făcut ca România să aibă un potenţial de export de 4 milioane de tone de grâu şi circa 6 milioane de tone de porumb. Valoric, doar aceste două exporturi pot aduce fermierilor între 1,5 şi 2 miliarde de euro. Cei mai mari fermieri ai României sunt Culiţă Tărâţă, cu 65.000 de ha în exploatare, Ioan Niculae cu 55.000 de ha şi Adrian Porumboiu cu 50.000 de ha.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed