Festivalul Future Shorts: Scurtmetraje internaţionale şi muzică electronică

Printre producţiile reunite sub numele „Filme scurte şi nopţi lungi” spectatorii vor putea urmări, în premieră pentru România, animaţia „I meet the Walrus”, câştigătoare a premiului Oscar anul trecut. Pe lângă aceasta, mai sunt programate alte 11 scurtmetraje din Israel, SUA, Belgia, Finlanda, Danemarca, Ungaria, Elveţia şi Marea Britanie. Printre ele se numără o poveste nostalgică şi neobişnuită despre John Lennon, drama amuzantă a unui microbist elveţian care rămâne fără antenă în timpul finalei Euro 2008, sau un film care încearcă să răspundă la întrebarea: „faptul că ai un partener de viaţă te face mai fericit sau numai oamenii fericiţi îşi găsesc un partener?”.

 
După vizionarea filmelor, Future Shorts continuă cu o petrecere cu muzică dubstep, cu TRG, dj român cunoscut şi sub numele de Trigga. Acesta este unul dintre promoterii mişcării drum’n’bass în România şi va mixa alături SEB.
 
Evenimentul va începe la ora 20.00.
 
Lansat în Marea Britanie în 2003 şi răspândit imediat în peste 30 de ţări, Future Shorts s-a impus ca alternativa lunară la tradiţionalul festival de film anual. Festivalul dă şansa producătorilor de film să îşi expună lucrările la nivel internaţional, în cadrul celei mai mare platforme de promovare a scurtmetrajelor din întreaga lume. În România festivalul are loc la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara.
 
Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed