Fiasco la petrecerea Comisiei Europene din metavers. Doar 5 oameni au venit la evenimentul care a costat 387.000 de euro

0

Marți seară, doar cinci oameni au participat la la o petrecere organizată în metavers, de departamentul pentru asistență străină a Comisiei Europene.

Evenimentul a avut ca scop să îi facă pe tineri să fie mai entuziasmați de Uniunea Europeană.

Devex Vince Chadwick, corespondentul Politico la fața locului a transmis pe Twitter că în cele din urmă rămăsese singurul invitat la petrecere, după „discuțiile inițiale din chat cu alți aproape cinci oameni nedumeriți care au venit, cel mai probabil din curiozitate.

Doar 44 de oameni au apreciat trailerul evenimentului

Se pare că doar câțiva dintre cei care au apreciat evenimentul, au avut și curiozitatea de a veni pentru a vedea de avatarurile care dansează pe muzică house pe o insulă tropicală ca să se alăture într-un final petrecerii.

Potrivit datelor oficiale, Comisia Europenă a cheltuit nici mai mult nici mai puțin de 387.000 de euro în dezvoltarea unei platforme de metavers pentru a-și promova inițiativa Global Gateway, potrivit Devex. Sub această umbrelă, Comisia vrea să strângă 300 de miliarde de euro până în 2027 pentru a construi infrastructură nouă în țările care sunt în curs de dezvoltare.

Corespodentul Politico mai spune și că scopul postării de promovare a fost de a „mări conștientizarea a ceea ce face UE pe scena mondială” printre tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani care stau „în principal pe TikTok și Instagram” și care sunt „neutri în ceea ce privește UE” și „în mod obișnuit nu sunt expuși la astfel de informații”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.