Fiscul vă blochează conturile dacă nu vă plătiţi taxele şi impozitele

Administraţiile locale au trecut la penalizarea şi blocarea conturilor datornicilor. Până nu demult, inspectorii erau mai indulgenţi şi lăsau uneori să treacă câteva luni până să trimită somaţii datornicilor. Acum însă atitudinea s-a schimbat radical, ca urmare a sărăcirii bugetelor. În sectorul 4 din Bucureşti, somaţia este trimisă datornicilor la trei luni de la data scadentă a plăţii impozitelor.

Numărul celor penalizaţi în acest an se ridică la 55.000, anunţă Direcţia de Taxe si Impozite din sectorul 4. Potrivit ANAF, firmele care doresc să scape de penalităţile de întârziere şi de 50% din suma majorărilor de întârziere, acumulate până în august, trebuie să-şi plătească datoria principală până pe 31 decembrie.

Până la jumătatea lunii decembrie, peste 3.000 de firme au beneficiat de această facilitate, au fost şterse restanţe de 6,7 milioane de lei şi achitate datorii de aproximativ 63,4 milioane lei. În cazul în care nu vor avea banii necesari, datornicii mai au o soluţie. Dacă vor reuşi să-şi achite debitele până la jumătatea anului 2012, vor fi şterse jumătate din penalităţi şi un sfert din majorările de întârziere.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed