Flagas vrea să preia Rombeer Crângaşu cu cele 14 benzinării marca „RBC Gas”, tranzacţie analizată de Consiliul Concurenţei

”Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Flagas preia Rombeer Crângaşu şi, implicit, cele 14 staţii de carburanţi din judeţele Dâmboviţa şi Prahova deţinute sub marca RBC Gas”, a informat autoritatea de concurenţă.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile.

”În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această tranzacţie trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care va evalua operaţiunea în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, mai arată autoritatea de concurenţă.

Flagas S.R.L. comercializează angro şi cu amănuntul carburtanţi auto (benzină, motorină, GPL auto), iar în staţiile de carburanţi deţinute se mai comercializează produse alimentare sau auto şi se mai desfăşoară activităţi de spălătorie auto.

Rombeer Crângaşu S.R.L. deţine în prezent 14 staţii de carburanţi din judeţele Dâmboviţa şi Prahova, prin intermediul cărora comercializează angro şi cu amănuntul carburanţi auto, produse alimentare sau auto şi desfăşoară activităţi de spălătorie auto.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed