Florin Cîţu: Mie îmi este teamă că în aprilie deja au început să taie cheltuielile de investiţii / Avem un cadru fiscal, bugetar, aprobat la începutul anului, cu un deficit de 5,8%, dacă îl vom depăşi, vă garantez că inflaţia va fi şi mai mare

Despre regimul de compensare, Florin Cîţu a spus că acesta poate fi păstrat atâta vreme cât pe păstrezi în buget şi în deficitul de 5,8%.  

”Eu am alta teamă, şi sper să nu vină date care să îmi confirme acest lucru. Mie îmi este teamă că în aprilie deja au început să taie cheltuielile de investiţii, şi atunci vă spun că nu vom avea perspective de creştere economică”, a spus Florin Cîţu. 

El a arătat că ”liberalii susţin şi lucruri cu care el nu este de acord, dar asta înseamnă să fie un partid viu”. 

”Avem un cadru fiscal, bugetar, pe care l-am aprobat la începutul anului, cu un deficit de 5,8%. Dacă vom depăşi acest deficit, vă spun, vă garantez că inflaţia va fi şi mai mare”, a afirmat el. 

Despre amânarea ratelor la credite, Cîţu a spus că în trecut, această măsură venea într-un context în care dobânzile erau pe creştere şi erau într-un context european agreat. 

”Aici, nu există acest lucru, în acest moment, dar eu încurajez Guvernul să vină cu cele mai bune măsuri pentru români. Din păcate, această măsură a tot fost vehiculată şi nu s-a venit cu nicio măsură. Îi cam amăgim pe oameni. Haideţi întâi să vină cu soluţia şi apoi să le spună oamenilor, nu să îi amăgească pe oameni, pentru că săracii se uită şi aşteaptă, deci nu are sens”, a mai afirmat el. 

Florin Cîţu a spus că, pentru a nu majora taxele, sunt trei reforme care trebuie implementate, şi anume reforma pensiilor, reforma salarizării şi reforma administraţiei publice, reforme care se regăsesc în PNRR. 

”Toate acestea pot face un stat mai suplu, cu cheltuieli mai mici şi în acelaşi timp, în PNRR are bani gratis, granturi şi împrumuturi la dobândă zero, doar că ele sunt legate de reforme, faci reforme, iei banii, nu faci reforme nu iei banii. Asta pentru mine e puţin bizar, că ne împrumutăm la dobânzi de 8,5%, enorm (..) când ai bani gratis în PNRR”, a mai spus el. 

Potrivit lui Cîţu, raţionamentul pentru care a introdus împrumuturi în PNRR este că România are nevoie să se împrumute pentru a dezvolta infrastructura, numai că România se împrumută la un cost, şi Uniunea Europeană, la alt cost, la zero şi era mult mai ieftin să ne împrumutăm de acolo. 

Florin Cîţu a mai spus că nimeni nu a explicat ce impact au aceste măsuri introduse de Guvern pentru populaţie. 

”Astăzi, în sectorul privat, companiile din România, antreprenorii sunt infractori dacă cumva au o problemă şi nu plătesc contribuţiile angajaţilor, dar companiilor de stat li se iartă datoriile”, a mai spus el, precizând că sunt nişte anomalii care trebuie eliminate. 

Despre întârzierea plăţii salariilor pentru unii angajaţi de la stat, Cîţu a spus că speră să fie plătite cât mai repede, pentru că ”este ceva ce nu s-a întâmplat în 2020 când ntoate pieţele erau oprite şi timp de două luni de zile, nicio companie nu a plătit impozite”. 

”Din punctul mei de vedere este inadmisibil, nu ştiu ce s-a întâmplat acolo”, a mai afirmat preşedintele Senatului. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed