Fondul de Garantare a aprobat primele garantii solicitate în cadrul programului IMM Invest. Peste 10.000 de firme s-au înscris în program şi solicită o finanţare de 12,7 miliarde de lei

0
30
Fondul de Garantare a aprobat primele garantii solicitate în cadrul programului IMM Invest. Peste 10.000 de firme s-au înscris în program şi solicită o finanţare de 12,7 miliarde de lei

“FNGCIMM a semnat actele aditionale la convenţiile de garantare cu băncile partenere în Programul IMM INVEST ediţia 2021. (…)Un număr record de 10.006 IMM-uri s-au înscris deja pe platformă, din care peste 8.200 IMM-uri au aplicat pentru IMM Invest, iar peste 1.700 IMM- uri au aplicat pentru submăsura Agro IMM Invest. Suma totală solicitată de către cele 10.006 companii este de 12,7 miliarde lei”, se arată în comunicatul transmis de FNGCIMM.

Programul IMM INVEST este destinat susţinerii mediului antreprenorial, facilitând accesul IMM-urilor la finanţare, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiţii sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către FNGCIMM în numele şi contul statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

“Primele garanţii în cadrul programului IMM Invest 2021 au fost aprobate, ca urmare a publicării tuturor prevederilor legale necesare implementării programului, legate de nivelul comisioanelor de risc şi administrare, modelele convenţiilor de lucru şi mecanismul financiar de transfer al sumelor aferente granturilor cuvenite beneficiarilor în cadrul Schemei de ajutor de stat”, se mai arată în comunicat.

În cadrul programului IMM Invest etapa 2021 au fost introduse noi categorii de beneficiari precum profesiile liberale, fermierii şi întreprinderile mici cu capitalizare de piaţă medie (întreprinderi care, împreună cu întreprinderile pe care le controlează şi întreprinderea/întreprinderile care are/au controlul direct sau indirect asupra lor, au între 250 şi 500 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală ce nu depăşeşte 100 de milioane euro sau al căror bilanţ anual nu depăşeşte 86 de milioane euro).

“FNGCIMM a operaţionalizat primele 5 măsuri pentru mediul de afaceri din Programul de Guvernare. Acum este momentul ca întreprinzătorii care doresc să îşi dezvolte afacerile, să se înscrie în IMM Invest şi să se alăture celor peste 25.500 de IMM-uri participante în anul 2020 care au beneficiat de facilităţile pe care le oferă cel mai de succes program economic, lansat de Guvernul României. Având în vedere solicitările pe care le-am primit din toate domeniile de activitate şi din toate sectoarele economice, în ediţia din acest an, am extins categoriile de beneficiari eligibili, prin includerea intreprinderior mici cu capitalizare de piaţă medie, a fermierilor, a profesioniştilor şi a formelor de organizare a profesiilor liberale, care pot accesa acum credite de investiţii şi credite pentru capital de lucru, beneficiind de granturi pentru plata dobânzilor şi a comisioanelor de risc şi garantare”, a declarat directorul general al FNGCIMM, Dumitru Nancu.

Şeful Fondului de Garanatare a mai spus că măsurile implementate de către FNGCIMM în cadrul Programului de Guvernare respectiv, IMM Invest –accesul la capital financiar cu un plafon de garantare de 14 miliarde lei, AgroIMM Invest – accesul fermierilor la capital financiar cu un plafon de garantare 1 miliard lei, IMM Factor – schemă de garantare de către stat a creditului comercial plafon de garantare 1 miliard lei , IMM Leasing – accesul la leasing financiar, cu un plafon de garantare de 2 miliarde lei, Nouă Casă – plafon de garantare 1,5 miliarde lei şi OUG 37 amânarea ratelor, precum şi înfiinţarea Fondului de capital de risc pentru rezilienţa economică, devin pilonii de relansare a economiei româneşti şi reprezintă răspunsul Guvernului, al Ministerului de Finanţe şi al FNGCIMM la necesităţile crizei actuale, care a adus multe provocări dar şi multe oportunităţi de resetare a sectorului IMM şi de deschidere a sistemului bancar către finanţarea economiei.

Pentru accesarea IMM Invest sau a subprogramului AGRO IMM Invest, beneficiarii pot selecta una dintre cele 22 de bănci participante în cadrul Programului IMM Invest: Banca Transilvania, BCR, CEC Bank,  Raiffeisen Bank, BRD- Groupe Societe Generale, Unicredit Bank,  Alpha Bank, Intesa Sanpaolo Romania, Exim Bank,  OTP Bank, Banca Romaneasca, ING Bank, First Bank, Credit Agricole Bank, Patria Bank, Libra Internet Bank, Porsche Bank, Procredit Bank,  Vista Bank, Idea Bank, Garanti Bank şi Techventures Bank.

În cadrul schemei de ajutor de stat asociate programului IMM INVEST şi a subprogramului AGRO IMM Invest, ajutorul de stat acoperă plata dobânzii datorate de beneficiarii programului pe o perioadă de 8 luni de la data acordării creditului, fără a se depăşi data de 30 iunie 2022, precum şi valoarea integrală a comisionului de administrare şi a comisionului de risc datorat pe întreaga durată de derulare a creditului garantat.