Fondul Proprietatea a vândut 3% din acţiunile OMV Petrom pentru 561 milioane lei

„Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom Sucursala Bucureşti, în calitatea sa de Administrator de Investiţii al Fondul Proprietatea, în continuarea anunţului de lansare din data de 15 septembrie 2020, anunţă acordul de a vinde un număr de 1,7 miliarde acţiuni existente în OMV Petrom în baza ofertei de plasament privat accelerat. Întrucât preţul acţiunilor a fost stabilit la 0,33 lei/acţiune, veniturile brute rezultate din tranzacţie se ridică la 561 milioane lei”, arată un anunţ al FP.

Petrom nu va încasa nicio sumă de bani ca urmare a tranzacţiei.

„Sub rezerva decontării cu succes a tranzacţiei, participaţia rămasă a Fondului în Petrom este de 6,9973% din capitalul social al acesteia. Citigroup Global Markets Limited şi Wood & Company Financial Services, A.S. au acţionat în calitate de Joint Bookrunners ai tranzacţiei”, precizează FP.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 802 benzinării, la sfârşitul lunii iunie 2020, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de 30,4 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2019.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În perioada 2007-2019, compania a alocat aproximativ 66 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed