Fondurile de pensii private obligatorii au plasat 1,47 milioane de lei pe pieţele străine

Prudenţa este caracteristica investiţiilor făcute de fondurile de pensii private obligatorii. Noua din cele 14 fonduri de pe piata au profitat de derogarea CSSPP (valabila sase luni) si au plasat peste 20% din activele nete in depozite bancare. Restul de cinci fonduri au investit primii bani incasati in limitele prospectului de emisiune.

Toate fondurile aveau la finele lunii mai bani plasati in depozite si conturi curente bancare, sumele totale fiind de 39,1 mil. lei (45,18% din total). Zece dintre acestea, au investit in titluri de stat, care sunt de altfel instrumentele de baza pentru plasamentele fondurilor de pensii, potrivit legislatiei si prospectelor de emisiune. Sumele totale plasate in titluri si obligatiuni de stat si municipale erau la finele lunii mai de aproape 36,5 mil. lei (42,11% din total).

Patru fonduri, respectiv Generali, Interamerican, BRD si OTP, au investit înca din primele zile pe pietele financiare din strainatate. Între investiţiile preferate, au fost titluri de stat, cum este cazul OTP Fond de Pensii, fie obligatiuni corporative, cum este cazul Generali si Interamerican, sau actiuni straine exemplul BRD. Per total, sumele investite in strainatate erau la finele lunii mai de 1,45 milioane lei, adică 1,7% din totalul activelor fondurilor de pensii private obligatorii.

Se remarcă astfel neîncrederea acestor investitori instituţionali în potenţialul pieţei de capital româneşti, iar investiţiile realizate de BRD Fond de Pensii sunt poate cele mai relevante în acest sens. Acesta a plasat, până la sfârşitul lunii mai, 251.560 lei în acţiuni listate pe bursa franceză. Suma reprezintă 11,74% din activele totale, şi este de aproape cinci ori mai mare decât cea investită în acţiuni româneşti.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed