Formularul DE COȘMAR pentru oameni care vor să muncească

”România, ţară membră UE, pare că face tot ceea ce este posibil ca viaţa unui angajat român-detaşat într-o altă ţară europeană, să fie calvar. Pentru evitarea dublei impozitări, un român detaşat să muncească într-o ţară UE are nevoie de Certificatul A1. Trebuie să îl depună cu 30 de zile înainte de plecare. Legea vorbeşte de 25 de zile pentru procesare cerere, în realitate, e grav.

 

Dosarul pentru a obţine acest formular A1 cu care se pleacă la muncă este stufos şi necesită nu mai puţin de 18 documente pentru eliberarea lui. Unele persoane ajung să apeleze la firme de intermediere sau chiar la avocaţi. Nu am nimic cu business-urile din domeniu, dar nu pot tolera incompetenţa statului care duce la astfel de situaţii, ajungând să devină totul o povară pentru oameni”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

 

Aceasta se declară revoltată să vadă cu o persoană aleargă după: certificat constatator al societăţii emis de Registrul Comerţului competent, Certificat de atestare fiscală emis pentru societate de la ANAF, Declaraţia 112 depusă de societate împreună cu Anexa 1.1 si 1.2 la ANAF în loc să comunice instituţiile între ele.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed