Forum ARIR. Perspective câștigătoare: Cum reconstruim economia

Ne-am adaptat la noile condiții economice și vom scoate la lumină ”Perspective câștigătoare: Cum reconstruim economia”, un nou mod de guvernanță prin care să facem față noii realități economice.
Cea mai important derby al sezonului aduce peste 15 speakeri locali și internaționali, manageri de top ai celor mai mari companii românești, specialiști în finanțe, comunicare și administrarea afacerilor care vor discuta lecțiile învățate în ultimele săptămâni și viziunea lor despre viitor.
Evenimentul este dedicat companiilor active în România interesate de aplicarea celor mai bune standarde de guvernanță corporativă și economică, performanță în comunicarea cu investitorii, transparență și responsabilitate în comunitatea în care activează.
Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR:
“Mediul de afaceri așteaptă predicitibilitate ca să poată acționa, în condițiile în care suntem asaltați de semnale de alarmă și multiple mesaje din partea administrației. Aducem pe terenul dezbaterii jucători cheie din economie, o echipă câștigătoare cu o valoare de piață de sute de milioane de euro. Prin experiența și determinarea lor, prin standarde înalte de guvernanță, economia României poate intra mult mai bine pregătită în a doua repriză din confruntarea cu criza”.
Speakeri confirmați: Adrian Tănase, Director General BVB; Alexandru Stânean, Director General TeraPlast; Amani Korayeim, Director Institutional Investor EMEA; Prof. Andrew Kakabadse, Președinte Consiliu Director ENVISIA; Andreia Stanciu, Director ACCA Europa de Sud-Est; Corina Popescu, Director General Electrica; Corneliu Bodea, Preşedinte Centrul Român al Energiei (CRE) și CEO ADREM; Daniela Șerban, Președinte ARIR; Gaetano Casale, Managing Partner Innova Project Consulting; Mihaela Croitoru, Managing Partner Innova Project Consulting; Mircea Preda, Director Relații Internaționale și Politici Europene, Nuclearelectrica; Narcisa Oprea, Partner Schoenherr & Associates; Olivier Cornet, Director Invoke UK; Răzvan Butucaru, Partner, Financial Services & Advisory Leader, Mazars; Sergiu Neguț, Business Angel; Vlad Popa, Senior Partner, Avocatnet.ro.

Pentru a vă alătura evenimentului, vă rugăm să vă înregistrați aici Forumul AR&IR 2020.

Partenerii strategici ai Forumului AR&IR sunt: ALRO (unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție membru fondator ARIR), Bursa de Valori București (organizează și gestionează piețele reglementate de instrumente financiare, membru fondator ARIR), Electrica (jucător-cheie pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, membru Asociat ARIR), TeraPlast (compania-mamă a Grupului TeraPlast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, membru fondator ARIR).
Partenerii principali sunt: Antibiotice (unul dintre cei mai importanți producători români de medicamente generice din industria farmaceutică, membru Asociat ARIR), ENVISIA (Prima Școală de Afaceri din România pentru Membri in Consilii de Administrație, membru Afiliat ARIR), Innova Project Consulting (companie de consultanță în sustenabilitate, membru Afiliat ARIR), Invoke (companie care oferă soluții software pentru conformare cu obligațiile de raportare), Mazars (companie internațională de audit și consultanță).
Partenerii instituționali sunt: ACCA (Asociația Contabililor Certificați), Econosofia (asociație de studenți în domeniul financiar și economic), Institutional Investor (lider al industriei de cercetare și analiză comparativă a companiilor).
Partenerii media sunt: Money.ro, Financial IntelligenceRadio România ActualitățiJURIDICE.ro, avocatnet.ro, IR Magazine, Bizis.roEconomistulClub EconomicRomânia Durabilă.
Partenerii de monitorizare sunt KlarmediaIssue Monitoring.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed