Fosta vilă a lui John Lennon, scoasă la vânzare pentru 15 milioane de lire sterline

John Lennon şi prima lui soţie, Cynthia, au locuit în această casă între anii 1964 şi 1968. Lennon a compus în această vilă unele dintre piesele incluse pe celebrul album „Sgt. Pepper’s Lonely Hearts Club Band” al trupei The Beatles, informează contactmusic.com.

 

Casa, pe care John Lennon a cumpărat-o cu doar 20.000 de lire sterline pe 15 iulie 1964, la recomandarea contabililor săi, a fost prezentată în filmul documentar din 1988 „Imagine: John Lennon”.

 

În aceeaşi casă, potrivit presei britanice, John Lennon a petrecut câteva zile drogându-se cu LSD, înainte de a se întâlni cu ceilalţi membri ai trupei The Beatles – Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr – şi să susţină că era reîncarnarea lui Iisus Hristos.

 

Casa are 17 camere, şase dormitoare, o piscină şi o grădină britanică. Întreaga proprietate este construită pe un teren ce are o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi.

 

În timp ce locuia în acea reşedinţă, John Lennon a întâlnit-o pe Yoko Ono – soţia sa din 1969 şi până la moartea sa în 1980.

 

Casa a fost cumpărată în 1968 de compozitorul Bill Martin şi şi-a schimbat de câteva ori proprietarul de-a lungul anilor. Ultima oară, vila a fost vândut în ianuarie 2007 pentru suma de 5,8 milioane de lire sterline (7,3 milioane de euro).

 

John Lennon a format alături de Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed