Foştii angajaţi Vertu lansează un nou brand de telefoane de lux

0

Fostul şef pe partea de design de la Vertu, împreună cu mai mulţi colegi, au format Xor, o companie care-şi propune să ocupe locul liber lăsat în piaţa telefoanelor de lux de dispariţia Vertu.

La fel ca fosta divizie Nokia, Xor vrea să vândă telefoane de lux, iar primul produs disponibil pe piaţă va fi Xor Titanium.

Numele viitorului telefon vine să reflecte faptul că la construcţia acestuia s-a folosit titanium. Atfel, cu câteva excepţii, Xor Titanium este un telefon cât se poate de simplu.

Funcţiile viitorului device se limitează la convorbiri audio via 2G/3G şi SMS-uri. Nu există facilităţi avansate, iar dispozitivul nu este un smartphone pe care să se poată instala alte aplicaţii decât cele cu care este livrat.

Xor Titanium poate fi încărcat wireless şi are funcţie de estompare a zgomotului în timpul convorbirilor. O funcţie care-l diferenţiază este cea de măsurare a calităţii aerului.

Producătorul spune că una dintre calităţile viitorul telefon este securitatea, convorbirile urmând a fi criptate end-to-end la nivel de hardware folosind protocolul AES256.

Deşi nu vine cu multe facilităţi în plus faţă de un dispozitiv retro de la HMD, care costă 50 de dolari, Xor Titanium va costa în jur de 4.000 de dolari şi va fi lansat în primul trimestru al anului viitor.