Fostul șef al Fiscului, Sorin Blejnar, a fost reţinut. DNA l-a acuzat că a acordat contracte preferențiale la ANAF. Denunțătorul este cumpărătorul de influență din dosarul lui Blaga

Suma respecrivă ar fi urmat să fie remisă fostului şef ANAF în schimbul intervenţiei acestuia pe lângă subalterni pentru gestionarea unor proceduri de atribuire unor contracte, astfel încât acestea să fie obținute de firma omului de afaceri.

 

În perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, Sorin Blejnar și ceilalți funcționari implicați în acest demers ar fi primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme controlate de aceștia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive.

 

Fostul șef al Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar a fost adus cu mandat, luni dimineața, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), într-un dosar de trafic de influență, în legătură cu acordarea unui contract de achiziții al ANAF. El a fost citat în calitate de suspect. În dosar sunt suspectate și alte persoane, spun surse judiciare.

 

Având în vedere că a fost adus de polițiști judiciariști, în mașina instituției, se poate presupune că faptele sunt grave, că sunt implicate și alte persoane care urmează a fi duse la DNA Ploiești și că nu este exclusă reținerea fostului șef al Fiscului. O situația agravantă ar putea fi reprezentată de refuzul lui Blejnar de a da declarații, dacă va apela la această strategie de apărare.

 

Blejnar ar fi făcut trafic de influență la unul dintre directorii ANAF pentru a acorda, în 2011, contracte IT firmei Romsys, reprezentată de Horațiu Berdilă. Fostul șef al ANAF  ar fi  perceput 20% din valoarea acestora, respectiv suma de circa 13 milioane de lei, spun surse judiciare.

 

Denunțătorul lui Blejnar ar fi Horațiu Berdilă, cumpărătorul de influență din dosarul fostului copreședinte PNL Vasile Blaga, spun unele surse judiciare. El l-ar fi denunțat pe Blejnar pentru a-și îmbunătăți situația juridică (micșorarea pedepsei din dosarul „Blaga- 700.000 de euro”).

 

În 9 iunie, fostul președinte al ANAF Sorin Blejnar a fost condamnat de Curtea de Apel București la cinci ani închisoare cu executare în dosarul „Motorina”, în care a fost acuzat, alături de soții Radu și Diana Nemeș, de complicitate la evaziune fiscală și constituirea unui grup infracțional organizat. În același dosar, soții Radu și Diana Nemeș au fost condamnați la nouă ani închisoare, respectiv șapte ani închisoare.

 

Omul de afaceri Radu Nemeș a cerut în 2012, la schimbarea Guvernului, ca fostul președinte al ANAF Sorin Blejnar și Viorel Comăniță, la acel moment vicepreședinte al ANAF, să fie menținuți în funcții, demersuri în acest sens fiind realizate de Codruț Marta și Elan Schwartzenberg, se arată în motivarea Curții de Apel București.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed