Franţa încheie cu Australia un acord în vederea furnizării Ucrainei a ”câteva mii de obuze” de calibrul 155 de milimetri, pe care urmează să le producă împreună. Primele livrări, în primăvară

0

”Câteva mii de obuze de (calibrul) 155 de milimetri urmează să fie fabricate în comun” de către producătorul francez de armament Nexter, anunţă Sébastien Lecornu.

Richard Marles evocă un ”proiect în valoare de câteva milioane de dolari” australieni, o nouă cooperare între industriile apărării austrliană şi franceză”.

Această furnizare de muniţie face parte din ”nivelul continuu al susţinerii pe care Franţa şi Australia o furnizează Ucrainei pentru a se asigura că Ucraina este în măsură să rămână în conflict şi să-l vadă încheindu-se în condiţiile sale”, a declarat ministrul australian.

Acest ajutor urmează să fie ”semnificativ” şi reprezintă un ”efort care va continua în timp”, a declarat la rândul său Lecornu, care a precizat că primele livrări sunt prevăute în primăvara lui 2023.

”Există capacităţi unice în Australia, iar Franţa şi Australia pot realiza anumite singerii cooperând” în vederea producerii de obuze, a declarat Marles.

Nexter urmează să producă obuzele, iar Australia să furnizeze praful de puşcă, a anunţat Lecornu, fără să ofere alte detalii.

Cei doi miniştri ai Apărării s-au întâlnit împreună cu miniştrii de Externe francez Catherine Colonna şi australian Penny Wong, în contextul în care Franţa şi Australia caută să-şi relanseze cooperarea.

Relaţiile celor două ţări au fost dinamitate în 2021, când Canberra a abandonat un contract cu privire la subnmarine franţuzeşti în favoarea unor submarine americane şi a intrat într-o alianţă la Pacific, AUKUS, cu Statele Unite şi Regatul Unit.

Marles a salutat ”căldura persoanlă între noi patru”, iar colegii săi au subliniat necesitatea ”reconstruirii” şi ”relansdării” relaţiei francezo-australiene în alt fel.

Mai multe tipuri de piese de artilerie trimise de către aliaţii Ucrainei din Occident trag obuze de calibrul 155 de milimetri – inclusiv tunul francez de tip CAESAR, montat pe camion, obuzierul britanic de tip M777 şi tunul autopropulsat german de tip Panzerhaubitze 2000.