Frauda din România cu carduri Visa e de 14 ori mai mică decât în Europa

Frauda înregistrată cu cardurile Visa în România este de 0,004%, de 14 ori mai mică decât media înregistrată în întreaga Europă, de 0,058%, potrivit datelor Visa, prezentate marţi de companie.

În România, frauda este de 4 euro la 100.000 euro tranzacţionaţi cu carduri Visa, în vreme ce în Europa, frauda cu carduri Visa este de 58 euro la aceeaşi sumă tranzacţionată.

"Cu toate că s-au semnalat fraude în România, nivelul acestora este nesemnificativ", a declarat directorul general Visa Europe România, Cătălin Creţu, care a adăugat că lupta împotriva fraudei a sporit odată cu implementarea cardurilor cu cip.

Potrivit datelor Visa, la nivel european, pe pieţele cu carduri cip se constată o scădere a fraudei până la 0,012% în 2008 de la 0,026% în 2003.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed