AcasăExterneFSB-ul rus susține că ucrainenii au aruncat în aer liniile electrice conectate...

FSB-ul rus susține că ucrainenii au aruncat în aer liniile electrice conectate la centrala nucleară din Kursk

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, ex KGB) a declarat marți că Ucraina a subminat șase linii electrice și a perturbat procesele de la centrala nucleară Kursk, potrivit CNN.

FSB caută în prezent membri ai grupurilor de sabotaj ucrainene care au aruncat în aer liniile electrice conectate la centrala Kursk, a relatat marți agenția de știri de stat rusă TASS, citând FSB.

„Au fost aruncați în aer șase piloni ai liniilor electrice de înaltă tensiune (110, 330 și 750 kV), prin care centrala nucleară Kursk furnizează energie electrică instalațiilor”, se arată în comunicatul FSB.

Două tentative anterioare de a arunca în aer liniile electrice au avut loc la începutul acestei luni, pe 4 și 9 august, potrivit FSB.

CNN nu a putut confirma în mod independent afirmațiile Rusiei.

Atât Ucraina, cât și Rusia s-au acuzat reciproc de amenințare cu terorismul nuclear, în special în jurul centralei nucleare Zaporijie, pe care Rusia o controlează din martie.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut luni sancțiuni mai dure ca răspuns la ceea ce a descris drept „șantajul nuclear” al Rusiei în jurul acestei centrale, cea mai mare din Europa.

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.