Fugarul Cristian Rizea a fost reținut la Chișinău

În decembrie 2017 Rizea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost găsit vinovat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

 

Cîţu: Al treilea om în stat a îndemnat populația să mă linșeze public, ca pe Ceaușescu! Aştept scuze

 

Cristian Rizea a demarat demersuri pentru obținerea cetățeniei moldovenești încă din 2018, prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova în România.

Poliția a anunțat că Rizea a fost dat în urmărire internațională din martie 2019.

 

Fost deputat PSD, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

 

Înainte de reținerea sa, Rizea a anunțat că avocații săi au depus deja actele prin care este contestată retragerea „abuzivă” a cetățeniei moldovenești.

Potrivit surselor Realitatea PLUS, Ministerul Justiției așteaptă confirmarea retragerii cetățeniei pentru ca, mai apoi, să reia procedurile de extrădare în cazul fostului deputat PSD, aflat la Chișinău.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed