Funeraliile lui Margaret Thatcher vor avea loc miercuri, la Londra

Ceremonia va avea loc la catedrala Sfântul Paul. Potrivit unui comunicat emis de Palatul Buckingham, regina Elisabeta a II-a Marii Britanii şi Ducele de Edinburgh vor participa la ceremonie.

 

Cele mai importante momente din viaţa lui Margaret Thatcher, relatate de AFP

 

DRUMUL CĂTRE PUTERE

 

– 13 octombrie 1925: Margaret Hilda Roberts se naşte la Grantham, în estul Angliei.

– 1943-1947: studiază la Universitatea Oxford pentru a deveni avocată.

– 13 decembrie 1951: se căsătoreşte cu omul de afaceri Denis Thatcher.

– 15 august 1953: naşte doi copii gemeni, Carol şi Mark.

– 8 octombrie: Margaret Thatcher obţine victoria în primele sale alegeri pentru Parlament, favorabile revenirii la putere a conservatorilor.

– 15 octombrie 1964: este realeasă în pofida victoriei laburiştilor, devenind purtătoare de cuvânt a opoziţiei pentru Pensii, Locuinţe, Trezorerie, Energie, Transporturi şi Educaţie.

 19 iunie 1970: conservatorii revin la putere, iar Margaret Thatcher se alătură Guvernului, în cadrul căruia este însărcinată cu Educaţia şi Ştiinţa.

– 11 februarie 1975: Margaret Thatcher este aleasă preşedinta Partidului Conservator.

 5 iunie 1975: britanicii votează în proporţie de 67,2% pentru a rămâne în cadrul Comunităţii Europene, Margaret Thatcher se implică în tabăra „da”.

– 3 mai 1979: conservatorii câştigă alegerile, Margaret Thatcher devine prima femeie premier a Marii Britanii.

 

EXERCIŢIUL PUTERII

 

 2 aprilie 1982: Argentina invadează Insulele Falkland, Margaret Thatcher trimite trupe.

– 14 iunie 1982: Argentina depune armele, popularitatea lui Thatcher cunoaşte apogeul.

– 9 iunie 1983: Margaret Thatcher obţine o nouă victorie în alegerile legislative pentru conservatori.

 12 martie 1984: începe greva minerilor în domeniul cărbunelui, în nordul Angliei. Conflictul cu Thatcher durează un an, după care minerii acceptă închiderea exploatărilor.

– 25-26 iunie 1984: Londra obţine un rabat privind contribuţia sa la bugetul Comunităţii Europene.

 12 octombrie 1984: Thatcher scapă cu viaţă unui atentat comis de Armata Republicană Irlandeză (IRA), care detonează o bombă într-un hotel, în cursul unei conferinţe a conservatorilor, la Brighton, în sudul Angliei. Bilanţul atentatului este de cinci morţi.

– 20 noiembrie 1984: este privatizată întreprinderea publică British Telecom.

– 16 decembrie: se întâlneşte cu secretarul general al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică Mihail Gorbaciov. Thatcher îl descrie ca pe un om „cu care se poate coopera”.

– 19 decembrie 1984: Thatcher semnează o Declaraţie Comună privind retrocedarea Hong Kongului către China în iulie 1997.

– 11 iunie 1987: Thatcher le oferă conservatorilor a treia victorie consecutivă.

– 31 martie 1990: au loc revolte în Trafalgar Square, în centrul Londrei, care conduc la abandonarea „poll tax”, extrem de criticată, introdusă de Thatcher.

– 9 august 1990: angajează Marea Britanie alături de Statele Unite în Războiul din Golf, după invadarea Kuwaitului de către Irakul lui Saddam Hussein.

– 28 noiembrie 1990: demisionează, în urme unei fronde în cadrul Partidului Conservator cu privire la Europa.

– 30 iunie 1992: primeşte un loc în Camera Lorzilor şi titlul de baroana Thatcher de Kesteven.

– 5 februarie 1994: ea devine cancelarul Collegiului William and Mary, la Williamsburg, în Virginia, cea mai veche Universitate din Statele Unite după Harvard.

– mai 1997: baroana îl susţine pe protejatul ei, William Hague, pentru postul de nou lider al conservatorilor, primul dintre cei patru lideri Tory care îl înfruntă din opoziţie pe Tony Blair, devenit premier în mai 1997.

 26 martie 1999: îl vizitează, într-un gest controversat, pe fostul dictator chilian Augusto Pinochet, plasat sub mandat de arestare la Londra, în apteptarea extrădării sale către Spania.

– 22 martie 2002: îngrijoraţi în urma unei serii de atacuri, medicii săi îi recomandă să renunţe să mai susţină discursuri în public.

– 11 iunie 2004: asistă la funeraliile fostului preşedinte american Ronald Reagan, despe care afirmă, într-o înregistrare video, că a „câştigat Războiul Rece”.

– 26 iunie 2003: moare soţul său, Denis Thatcher.

– 13 octombrie 2005: sărbătoreşte vârsta de 80 de ani într-un hotel, la Londra, în prezenţa reginei Elizabeth a II-a.

 7 decembrie: este spitalizată, pentru o noapte, la Londra, după ce se plânge că se simte slăbită.

– 2008: în memoriile sale, Carol Thatcher dezvăluie că mama sa suferă de o demenţă senilă, uitând uneori că soţul ei a murit.

– 14 octombrie 2010: îmbolnăvindu-se de gripă, baroana renunţă să mai participe la o recepţie la Downing Street organizată în onoarea sa, cu ocazia împlinirii vârstei de 85 de ani, de către premierul David Cameron.

 19 octombrie 2010: gripa degenerează într-o infecţie, iar baroana este spitalizată timp de 15 zile.

– 20 decembrie 2012: este internată la un spital şi este operată pentru o tumoare la nivelul vezicii.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed