Funeraliile naţionale controversate ale lui Shinzo Abe, estimate 12 milioane de euro,riscă să alimenteze o nouă polemică

Guvernul japonez a anunţat că ceremonia costă 250 de milioane de yeni şi că factura finală va fi mai mare din cauza costurilor de securitate şi de găzduire a numeroşi demnitari străini.

Reprezentanţi din peste 190 de ţări şi teritorii urmează să asiste la eveniment – inclusiv 50 de şefi de stat şi alţi oaspeţi străini de marcă, a precizat marţi un purtător de cuvânt al Guvernului japonez, Hirokazu Matsuno.

Costurile de securitate au fost estimate la 800 de milioane de yeni, iar cele de găzduire a liderilor străini la 600 de milioane de yeni, a precizat el.

Imediat după asasinarea lui Shinzo Abe, la 8 iulie, la un miting electoral, la Nara (vest), premierul Fumio Kishida a anunţat că vrea să-i organizeze funeralii naţionale, la 27 septembrie, la Tokyo.

Un omagiu de acest rang, al unui fost premier, este extrem de rar în Japonia postbelică, iar ultimul a avut loc în 1967.

Shinzo Abe a marcat spiritele prin longevitatea sa record la putere – 2006-2007 şi apoi 2012-2020 – şi prin intensa sa activitate internaţională, însă bilanbţul politicii sale interne este controversat în Japonia, iar mandatele sale au fost pătate de numeroase scandaluri politico-financiare.

Potrivit unui sondaj publicat luni de cotidianul conservator Yomiuri, 56% dintre respondenţi se pronunţă împotriva acestor fineralii naţionale.

Unii cetăţeni sunt mai degrabă ostili finanţării publice a acestei ceremonii, iar alţii se opun deoarece acest lucru înseamnă, consideră ei, ca întreaga populaţie să fie forţată să-l glorifice pe Shinzo Abe, o personalitate a clivajului a dreptei naţionaliste japoneze.

Presupusul său asasin, Tetsuya Yamagami, a declarat, după ce a fost arestat, că l-a vizat pe premier din cauza unor presupuse legături cu Biserica Unificării, cunoscută şi sub numele de ”secta Moon”.

Mama suspectului ar fi făcut donaţii importante acestei organizaţii religioase în trecut, ceea ce ar fi ruinat familia.

Popularitatea Guvernului lui Fumio Kishida s-a prăbuşit în această vară, în urma unor dezvăluiri în cascadă a unor legături între numeroşi aleşi din partidul său şi Biserica Unificării şi a controversei cu privire la funeraliile naţionale ale lui Shinzo Abe.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed