Gabriel Diaconu, Viața Medicală: ”Suntem de azi în scenariul 4 al epidemiei”

 

Iată postarea integral a acestuia:

 

Suntem, de astăzi cel mai probabil, în scenariul 4 de pandemie COVID-19 în România.
Afirm asta pentru că rata noastră de testare este scăzută, nesusținută și surprinde doar o fracție limitată a celor Covid-19 pozitivi.
Ce înseamnă scenariul 4?
Înseamnă câteva lucruri:
– Transmitere comunitară, inițial sporadică, mono-cluster, după care multiple clustere care confluează și, timp de câteva săptămâni, răspândire comunitară susținută
– Verticalizarea pantei de cazuri. Asta înseamnă că se dublează numărul de cazuri la intervale din ce în ce mai scurte, de la 3 – 4 zile la 2 – 3, 1 – 2 și apoi zilnic
– Unde crește numărul de cazuri, automat crește și numărul celor care suferă complicații.
– Asta înseamnă că, treptat, se umple resursa de ATI din România.
Cât timp avem?
La acest moment măsurile de distanțare socială sunt impuse, și se apropie de maximul posibil. Ce mai poate fi făcut? Blocarea circulației intra-urbane înafara sectoarelor de proximitate, complet, termometrizarea celor care ies din casă de către forțele de ordine, dar și schimbarea definiției de caz încât…
…Formele ușoare și medii să STEA acasă, sub carantină cu pază. Aceasta este o schimbare față de strategia anterioară, unde un diagnostic de COVID-19 + , indiferent de severitate, era transportat pe o secție de boli infecțioase.
DACĂ totul funcționează, și rămânem la o creștere de cazuri grave cu un pas de 1.2/ zi (20%), avem 20 de zile până la umplerea primelor 500 de paturi dedicate. Apoi încă o săptămână (7 zile) până la atingerea capacității funcționale maxime acum de ATI (în jur de 1600 de paturi). Apoi încă 3 zile până la COLAPS.
Singurul mod în care putem PREVENI colapsul, în următoarele 30 de zile, este DISCIPLINĂ a fiecăruia, și izolarea strictă a vârstnicilor, dar și împingerea la MAXIM a măsurilor de distanțare socială.
Asta înseamnă că se închid toate magazinele, orice ieșire în grup mai mare de 2 persoane, în orice habitat, să fie prohibită.
Asta înseamnă, după cele 3 săptămâni, dacă rata de creștere este tot 1.2, optimizarea protocoalelor ATI pentru triaj ATI, și selecția acelora care au cele mai bune șanse de supraviețuire pe ventilator/ pneumomat/ ECMO.
TU poți modifica scenariul acesta. Tot ce ai de făcut este să respecți cu sfințenie recomandarea autorităților. Pentru că, dacă rămâi obraznic, dacă rămâi nesupus, dacă tu crezi că nu te privește, timpul e MULT mai scurt.
Același scenariu, la o rată de creștere în ATI de 1.4 zilnic, înseamnă că de fapt mai avem doar 7 zile până la colaps.
Ce se întâmplă la colaps, și după colaps? Ne uităm, cu mâinile încrucișate, cum medicii vor face ce au făcut în Italia, în Spania, adică luptă dement cu o boală în fața căreia pierd. Știm ce urmează. Mii de morți. Sicrie închise. Crematorii. Și înmărmurirea noastră ca popor.
Fii OM. Fii dârz. Stai în casă.
#medicinromania #covid19 #stamacasa”

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed