Gabriela Firea: Dacă nu se rezolvă proiectele Capitalei, îmi dau demisia din toate funcţiile politice

 

„Îmi voi da demisia din toate funcţiile politice şi rămân simplu membru de partid. (..) Dacă într-un timp rezonabil problemele grave ale Capitalei nu se vor rezolva, eu îmi dau demisia din toate funcţiile politice. Am stabilit cu doamna Dancilă un calendar pentru toate problemele sensibile. Nu fac parte din nicio tabără, nici pro, nici anti Drganea. Nici preşedintele (n.r.Liviu Dragnea) nu e de acord cu aceste tabere şi zone de interes care s-au creat în partid. Dacă voi avea susţinearea colegilor de la Bucureşi şi a organizaţiei de femei, voi candida pentru un post de vicepreşedinte naţional. Dacă aceste termne sunt depăşite nu mai accept cum am făcut până acum, îmi dau demisia”, a declarat Gabriela Firea.

 

De asemenea, edilul Capitalei a acuzat fostul Guven că nu a ajutat Primăria, susţinând că sunt oameni în ministere care „pun beţe în roate” proiectelor Municipalităţii.

 

„Aş dori să aflu motivele pentru care sunt puse beţe în roate primarului. E vorba de oameni care lucrează în ministere, care reprezintă interese financiare foarte importante. Un ministru nu poate să spună că nu poate pentru că nu-l lasă directorii, directorii au interese financiare, politice. Un ministru, daca se lasă subjugat de directori, nu e bun de ministru”, a completat Firea.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed