Gabriela Firea: Într-un interval de timp rezonabil, transportul în comun va deveni gratuit în Bucureşti

‘În ciuda declaraţiilor politice care combat proiectul meu pentru ca transportul public să devină o alternativă viabilă la călătoria cu autoturismul personal – ca o primă soluţie la traficul sufocant – voi demonstra că ce propun este corect şi în interesul tuturor bucureştenilor. Am afirmat şi întăresc faptul că voi aplica aceste măsuri într-un timp rezonabil’, a precizat Gabriela Firea, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit acesteia, paşii sunt următorii: bandă proprie pentru autobuzele RATB, taxi şi salvări/ pompieri, completarea flotei regiei cu încă minimum 300 autobuze – cele care acum există, dar nu au piese -, continuarea procesului de transformare a regiei în societate comercială a municipalităţii pentru a putea atrage fonduri europene necesare modernizării, curăţenie în autobuze, siguranţa călătorilor, aer condiţionat vara, gratuitate, pentru început, înainte şi după vârfurile orare de trafic.

‘Angajaţii RATB nu au de ce să se îngrijoreze. Eu vreau să creez locuri de muncă, nu să contribui la creşterea şomajului. Toate aceste măsuri înseamnă o bună guvernare locală. Cei care sunt împotrivă fac politică, nu administraţie. Eu vreau rezultate pentru bucureşteni şi, la fel ca în campanie, nu voi polemiza cu nimeni, voi fi doar în dialog cu locuitorii Capitalei’, a adăugat Firea. AGERPRES/

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed