Galaţi – 22 de agenţi economici grupaţi în două asocieri de firme s-au înscris în cursa pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru construirea unui aeroport

0

„Facem noi paşi pentru ca unul dintre cele mai mari şi mai importante proiecte de dezvoltare a zonei Galaţi-Brăila şi nu numai să devină realitate. Au fost depuse două oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate, inclusiv pentru studiul de obstacolare, studiul arheologic, studiile de teren şi de mediu sau diverse expertize si soluţii tehnice privind funcţiunile aeroportului Cele două oferte înseamnă 22 de firme înscrise la această licitaţie, fie în asociere, fie ca subcontractanţi pentru cei doi ofertanţi. Pentru construirea unui aeroport care să deservească această zonă a ţării, lucrăm împreună cu ai noştri colegi de la Consiliul Judeţean Brăila, având deja semnat un parteneriat în acest sens” a scris pe pagina sa de Facebook preşedintele CJ Galaţi Costel Fotea.

De asemenea, preşedintele deliberativului judeţean din Galaţi a explicat că societatea care va câştiga licitaţia pentru studiul de fezabilitate va trebui să îl realizeze în mai puţin de un an.

„Urmează acum o perioadă de evaluare şi analiză a ofertelor, după care, dacă toate condiţiile impuse vor fi îndeplinite, vom avea o firmă care, în mai puţin de un an, trebuie să ne spună cum va arăta aeroportul de la Galaţi, inclusiv cu terminal cargo pentru transportul mărfurilor. Pentru această investiţie, care este prinsă în Master Planul General de Transport al României, avem şi sprijinul specialiştilor de la Autoritatea Aeronautică Civilă din România.”, a mai spus Fotea.