General Motors, Ford Motor şi Stellantis reintroduc obligativitatea purtării măştilor la fabricile lor din Michigan, din cauza Covid-19

Producătorii auto din Detroit au declarat la începutul lunii martie că vor permite lucrătorilor auto să nu mai poarte măşti la locurile de muncă, în zonele unde oficialii americani din domeniul sănătăţii au declarat că este sigur să facă acest lucru. În acea lună, producătorii de automobile au spus că vor adopta îndrumările revizuite ale Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), care permit lucrătorilor din companiile americane să nu poarte măşti, indiferent de statutul de vaccinare împotriva Covid-19, dacă acele unităţi nu se află în comitate cu risc ridicat.

 Recomandările privind măştile de protencţie emise în februarie au trecut de la concentrarea asupra ratei de transmitere a Covid-19 la monitorizarea spitalizărilor locale, a capacităţii spitalelor şi a ratelor de infecţie.

Şase comitate din sud-estul Michigan – inclusiv Wayne, Oakland, Macomb şi Washtenaw – sunt din nou menţionate de CDC ca având niveluri ridicate de Covid-19.

CDC recomandă purtarea măştilor în interior, în locuri publice din comitatele respective.

Ford a declarat că reintroduce temporar obligativitatea purtăriimăştilor toate fabricile sale situate în zonele considerate cu risc ridicat de către CDC.

Stellantis a spus că, începând de luni, ”măştile de faţă oferite de companie vor fi din nou necesare pentru angajaţii, antreprenorii şi vizitatorii din toate unităţile Stellantis” din acele comitate din Michigan. Compania a adăugat că ”se aşteaptă ca cerinţa să fie în vigoare în următoarele două săptămâni”.

GM a spus că ”va implementa măsuri de protecţie împotriva Covid-19 la unităţile noastre din comitatele Oakland, Wayne, Livingston şi Macomb, având în vedere că CDC le-a enumerat acum ca fiind cu risc ridicat”.

Sindicatul United Auto Workers a declarat duminică, că dacă ”o unitate este situată în comitatele cu risc ridicat, aşa cum sunt identificate de CDC, va fi necesară purtarea măştilor şi distanţarea fizică”.

GM şi Ford au ambele sediul în comitatul Wayne, sediul Stellantis din America de Nord este în comitatul Oakland, în timp ce toate trei companiile au numeroase fabrici în sud-estul Michigan.

CDC spune că 4,25% din comitatele din SUA sunt în prezent listate ca având niveluri ridicate de Covid-19.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed