General Motors vrea să investească 16 miliarde de dolari în SUA

„Cele 11 miliarde de dolari care vor fi cheltuite în China până în 2016 vor veni mai mult de la companiile mixte deţinute în această ţară, decât de la Detroit, şi sunt sub suma de aproximativ 16 miliarde de dolari pe care GM o va investi în SUA”, a afirmat Selim Bingol, vicepreşedinte al GM, într-o scrisoare publicată în Wall Street Journal, transmite Bloomberg.

 

În 2011, GM anunţase că va cheltui 7 miliarde de dolari în China, până în 2015.

 

Anul trecut, General Motors a vândut în China, cea mai mare piaţă a companiei, 2,84 de milioane de vehicule şi intenţionează să ajungă la 5 milioane de unităţi până în 2015.

 

Wall Street Journal a publicat recent un comentariu care susţinea că China a beneficiat în mod disproporţionat de reorganizarea GM din 2009. GM a avut nevoie în acel an de fonduri guvernamentale de 50 miliarde de dolari pentru a evita falimentul.

 

Bingol a arătat în scrisoare că GM s-a aflat în China cu mult înainte de perioada 2008-2009 şi niciun dolar din banii contribuabililor americani nu a fost cheltuit pentru dezvoltarea operaţiunilor în această ţară. El a precizat că operaţiunile mixte din China ale grupului se autofinanţează.

 

Strategia GM în SUA include lansarea a circa 20 de noi modele, pentru creşterea profitului şi a cotei de piaţă, care anul trecut a atins cel mai redus nivel din ultimii 88 de ani.

 

GM a investit în SUA 8,5 miliarde de dolari începând din 2009. Grupul are 31 de unităţi de producţie în Statele Unite, între care 12 fabrici de asamblare.

 

Prin investiţiile din China GM va mări numărul fabricilor de asamblare la 17, iar numărul total al unităţilor de producţie va ajunge la 30 în 2016.

 

Profitul General Motors a scăzut cu 11% în primul trimestru, la 1,18 miliarde de dolari, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Excluzând elementele excepţionale, profitul grupului, de 67 de cenţi pe acţiuni, a depăşit estimările analiştilor. În America de Nord, profitul înainte de dobânzi şi taxe a scăzut de la 1,64 miliarde dolari în urmă cu un an la 1,41 miliarde de dolari.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed