Iată faptele cunoscute – până în prezent – ale formidabilei telenovele ce zguduie cea mai puternică ţară din lume. Doamna Jill Kelley, o brunetă arătoasă, soţia unui cardiolog respectabil din Tampa (Florida), a început să primească în urmă cu câteva luni nişte e‑mailuri anonime ameninţătoare: era acuzată că cochetează cu generalul David H. Petraeus, şeful Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) şi militarul cel mai decorat, distins şi apreciat al ţării. Unul dintre e‑mailuri o făcea responsabilă pe doamna Kelley că l‑ar fi „atins“ pe general pe sub masă. Alarmată de această hărţuială, doamna Kelley a alertat un agent FBI, care‑i era amic şi care, în treacăt fie spus, obişnuia să‑i trimită pe net fotografii cu pieptul gol şi bicepşii la vedere. Agentul şi‑a informat şefii, iar Biroul Federal de Investigaţii a demarat o anchetă, în urma căreia s‑a descoperit că sursa anonimă a e‑mailurilor era doamna Paula Broadwell, şi ea soţie de medic, mamă a doi copii, fostă miss frumuseţe, campioană sportivă în cadrul Academiei Militare din West Point, cu un masterat la Harvard şi autoare a unei biografii răsunătoare despre generalul Petraeus.
Interogată de agenţii FBI, Paula a recunoscut faptele şi şi‑a predat calculatorul anchetatorilor. Aceştia au descoperit în el documente clasificate, referitoare la siguranţa naţională, şi numeroase e‑mailuri ale generalului Petraeus adresate doamnei Broadwell, e‑mailuri de „exaltată sexualitate“, după cum menţionează raportul.
Dama în cauză a negat c‑ar fi primit respectivele documente secrete de la şeful CIA, dar a recunoscut c‑au fost amanţi. Anchetatorii l‑au interogat pe general care, negând la rândul lui categoric c‑ar fi furnizat informaţii confidenţiale biografei lui, a admis adulterul. (Paula Broadwell a călătorit de şase ori în Afganistan, documentându‑se pentru biografia ei, când generalul Petraeus ocupa acolo funcţia de şef militar al tuturor forţelor NATO.) Chiar dacă nu s‑a putut dovedi nici o greşeală în exercitarea funcţiei sale, generalul Petraeus a renunţat la funcţia deţinută, din cauza relaţiei lui cu Paula Broadwell, preşedintele Obama i‑a acceptat demisia şi, de la o zi la alta, unul dintre cei mai prestigioşi oameni din Statele Unite, aproape un idol pentru ofiţerii şi recruţii Forţelor Armate, a fost discreditat, târât în noroiul presei de scandal şi probabil şi într‑un proces conjugal de proporţii.
Acesta e doar un singur aspect al problemei. Căci ea se bifurcă, chiar de unde a pornit, adică de la doamna Jill Kelley, cea care primea anonimele belicoase din partea amantei geloase. Când anchetatorii FBI au interogat‑o, Jill a acceptat să-şi predea computerul, iar aceştia au descoperit în el o comoară bârfitor‑sexuală de proporţii: zeci de mii de e‑mailuri de retorică picantă, primite de Jill de la nimeni altul decât generalul John Allen, cel care de un an şi jumătate i‑a urmat generalului Petraeus în funcţia de comandant-şef al Forţelor Militare din Afganistan, omul pe care guvernul Statelor Unite îl propusese pentru a fi următorul comandant suprem al NATO (propunerea aceasta a fost retrasă în urma scandalului). Ministrul Apărării, cel care cercetează aceste e‑mailuri, le‑a calificat deocamdată ca fiind „nepotrivite şi inadecvate“.
Generalul John Allen, un puşcaş marin cu multe decoraţii şi războaie la activ, a negat c‑ar fi avut vreodată relaţii adulterine cu doamna Kelley, iar prietenii şi apărătorii săi susţin că tot ce-şi permitea generalul în aceste schimburi cibernetice cu Jill erau doar nişte picanterii verbale. E drept că lucrul acesta, în loc să‑l disculpe, agravează situaţia, demonstrând că, deşi nu şi‑a înşelat soţia, e, fără doar şi poate, un neghiob. Fiindcă, conform „The New York Times“ din dimineaţa aceasta (14 noiembrie), numărul de pagini al textelor cercetate de pe calculatorul doamnei Jill Kelley, provenind de la generalul Allen, variază între „20 de mii şi 30 de mii“. Eu îmi petrec viaţa scriind şi ştiu foarte bine cât timp îţi ia să redactezi o pagină. Ca să scrie între 20 de mii şi 30 de mii de pagini, chiar dacă le‑ar fi scris cu viteza vântului – aşa cum se spune că scria Alexandre Dumas –, generalul Allen ar fi trebuit să le dedice numeroase ore, zilnic, pe parcursul celor 16 luni petrecute în Afganistan. Şi făcea lucrul acesta doar ca să-şi omoare vremea şi ca să stârnească zâmbetul unei cucoane pe care nici măcar n‑o iubea! În condiţiile astea, nici nu mă miră că războiul din Afganistan merge cum merge şi că în fiecare zi fanaticii talibani comit atacuri tot mai reuşite! Dezolant este însă faptul că acelor orori le cad zilnic victimă atâţia soldaţi tineri, trimişi acolo de Statele Unite şi de aliaţii lor, ca să apere nişte idei şi nişte valori pe care anumiţi şefi militari par să le ia foarte puţin în serios.
Întotdeauna m‑a impresionat, în ţările cu tradiţie protestantă şi puritană – precum Anglia şi Statele Unite – exigenţa cu care personalităţile publice îşi îndeplinesc îndatoririle oficiale, fiind şi în viaţa privată nişte exemple de virtute. Scandaluri precum cel în care a fost implicat preşedintele Clinton cu faimoasa lui bursieră de la Casa Albă – care era cât pe ce să‑l coste funcţia – ar fi aproape imposibil să izbucnească în majoritatea ţărilor europene, ca să nu mai vorbim de cele latinoamericane, unde de regulă se face o deosebire clară între viaţa privată a politicienilor şi prestaţia publică. Cu excepţia cazurilor în care desfrâul şi fărădelegile personajului au repercusiuni voite asupra funcţiei oficiale: atunci preşedinţi, miniştri, parlamentari, generali, primari îşi expun uneori amantele cu toată neobrăzarea, fiindcă, în faţa unui anumit public machist, exhibiţionismul respectiv, în loc să le ştirbească, le sporeşte prestigiul. Acum, însă, graţie nemaipomenitei revoluţii audiovizuale şi cibernetice, viaţa privată deja nu mai există; în orice caz nimeni n‑o mai respectă şi încălcarea ei e un sport practicat zilnic de mass‑media în faţa unui public care‑l solicită avid.
De când a izbucnit acest scandal, televiziunile, radiourile, ziarele, ca să nu mai vorbim despre reţelele de socializare, îl exploatează continuu şi frenetic, până la greaţă. Asta e civilizaţia spectacolului, crudă şi dură: deversează insinuări din belşug, dar – trebuie s‑o recunoaştem – supune de asemenea sistemul unei autocritici nemăsurate şi implacabile şi îi demonstrează fragilitatea dincolo de puterea‑i covârşitoare, arătând că mizeriile şi slăbiciunile umane se închistează în redutele ce par a fi cele mai apărate de scandaluri.
Ce concluzii putem trage din întreaga poveste? Că ea va sta pe tapet o vreme şi că multă lume va trage foloase din enormul interes stârnit în rândul marelui public. Vor exista cărţi, numere speciale de reviste, programe TV şi filme care vor profita de acest scandal. Precis că biografia generalului David H. Petraeus scrisă de Paula Broadwell va ajunge pe lista celor mai vândute cărţi şi probabil c‑o vor îmbogăţi pe autoare. Pun pariu că Jill Kelley va fi tentată de vreun editor oportunist ca să-şi scrie propria versiune a poveştii (pe care nici măcar nu va trebui s‑o scrie ea însăşi, fiindcă o va face un poligraf profesionist, care o va asezona cu toate condimentele adecvate pentru a părea – doar va părea – mai păcătoasă şi mai gravă decât a fost). Dacă respectiva carte va avea succes, domnul şi doamna Kelley vor scăpa de datorii, căci unul dintre lucrurile pe care scandalul acesta le‑a scos la iveală este că respectivul cuplu e în pragul ruinei. Probabil că generalul John Allen va rămâne fără formidabila numire care urma să‑l transforme în comandantul suprem al NATO. Cazul lui nu mă întristează deloc şi nu cred că forţele militare ale lumii vor pierde odată cu el un mare strateg.
În schimb, cazul generalului Petraeus chiar este tragic. A fost un mare militar, cu o activitate ireproşabilă şi a reuşit ceva ce părea imposibil: să schimbe cursul Războiului din Irak în ultima etapă şi să permită Statelor Unite să iasă din acea cursă diabolică cel puţin onorabil, dacă nu repurtând o victorie. O „eroare de judecată“ care a durat patru luni l‑a făcut de ruşine, iar în viitor va fi pomenit nu pentru toate războaiele în care şi‑a riscat viaţa, nici pentru rănile pe care le‑a suferit sau pentru vieţile pe care le‑a salvat, ci pentru o trecătoare aventură sexuală.