Geoană menține suspansul! Discuţiile privind eventuala sa candidatură la preşedinţia României sunt „premature”

Secretarul general adjunct al Alianţei Nord Atlantice (NATO), Mircea Geoană, a declarat, miercuri, că discuţiile cu privire la o eventuală candidatură a sa la funcţia de preşedinte al României, la viitoarele alegeri prezidenţiale, este „prematură”, relatează Agerpres.

El a afirmat, la finalul unei vizite de informare la sediul Batalionului 51 Operaţii Speciale „Vulturii” din Târgu Mureş, că, în acest moment, nu vrea să fie „perturbat de niciun alt gând”, menţionând că se află în situaţia de a alege viitorul său după ce va termina mandatul la NATO.

„Sunt implicat, aşa cum este firesc, moral şi etic, în funcţia de înaltă răspundere pe care o am la vârful NATO. Sunt dedicat 100% acestui moment al carierei mele şi cred că cel mai important lucru este să ne facem datoria fiecare, astăzi şi mâine. Sunt multe zvonuri… Eu cred că este totalmente prematur pentru astfel de discuţii. Sunt multe alte probleme care frământă şi românii, şi ţările aliate, avem un război la graniţă, avem o perioadă complicată. De aceea, nu mă las să fiu perturbat de niciun alt gând şi de nicio altă formă de insinuare cu privire la viitor. Viitorul ne aparţine nouă tuturor şi sunt în situaţia în care să am luxul să aleg ce fel de viitor îmi propun după ce termin la NATO, când voi termina la NATO şi acest lucru încă este un subiect deschis”, a spus Mircea Geoană.

Oficialul NATO s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanţii conducerii Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale şi cu operatori din cadrul Batalionului 51 Operaţii Speciale „Vulturii”, cu care a discutat despre capabilităţile Forţelor pentru Operaţii Speciale. De asemenea, acestuia i-au fost prezentate standuri cu armament, echipamente şi tehnică militară şi un moment tactic specific Forţelor pentru Operaţii Speciale.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed