George Soros: Mă găsesc în situația să fiu acuzat de „SUBMINAREA democrației!”

Sunt, se pare, un „plutocrat străin”. Suma considerabilă pe care am donat-o părții favorabile rămânerii, în dezbaterile Brexit, este „pătată” și ar trebui returnată imediat. Ar trebui să „stau deoparte” de politica britanică. Toate acestea au ieșit la iveală în timpul unui dineu pe care l-am oferit acum doar câteva zile. Nu am făcut niciodată un secret din opoziția mea la Brexit și, într-adevăr, mi-am susținut cauza în mod deschis în paginile ziarului The Mail on Sunday, la vremea referendumului.

Cu toate acestea, și mai dăunător ca orice, mă găsesc în situația să fiu acuzat de „subminarea democrației” – și tocmai această acuzație destul de gravă doresc să o abordez direct. Poate ar trebui să vorbesc puțin despre circumstanțele mele și de ce această țară și democrație înseamnă atât de mult pentru mine.

Experiența care m-a format în viață a fost ocuparea Ungariei de către Germania nazistă în 1944. Fiind evreu, probabil că aș fi pierit dacă tatăl meu nu aranja documente de identitate false și ascunzători pentru familia lui și pentru mulți alți evrei. Am învățat la vârsta de 13 ani cât este de important felul de regim politic care domină.

Ocupația nazistă a fost urmată de regimul comunist pe care l-am găsit atât de restrictiv, încât am lăsat Ungaria și am găsit refugiu în Anglia, unde, la acea vreme, refugiații erau mult mai bine tratați decât sunt acum. Am petrecut nouă ani în această țară și am devenit un anglofil înveterat.

Datorită muncii mele, am ajuns la New York în 1956, dar Marea Britanie mi-a rămas în suflet. Încă mai am o casă în Londra și petrec o parte a anului acolo. În timp ce Lordul Lamont, fostul Cancelar, ar putea să critice implicarea mea ca străin, l-ar ajuta să știe că, de asemenea, am afaceri în Marea Britanie de multă vreme – în același fel în care are Rupert Murdoch, un cetățean American și binecunoscut sprijinitor al ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

continuarea, pe digi24.ro. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed