Germania a decis! Cum va stimula economia țării. Reducerea TVA-ului, pe lista modificărilor

Potrivit cancelarului, acestea depășesc orice alte programe naționale de intervenție după pandemie, lansate de alte țări din Zona Euro.

Este vorba despre reducerea TVA  de la 19% la 16% pentru șase luni începând cu 1 iulie. Pentru HORECA, TVA scade de la 9% la 7%, în aceeași perioadă. Impactul bugetar al reducerii TVA este estimat la 20 de miliarde de euro, relatează Reuters.

Municipalitățile vor primi de la guvernul federal fonduri totalizând 10 miliarde de euro pe an, pentru investiții în infrastructură și locuințe.

De asemena, va exista o subvenție familială, plătită o singură dată, de 300 de euro pentru fiecare copil

În ceea ce privește stimulentele pentru promovarea vânzării de mașini electrice, acestea vor fi de două ori mai mari, dar guvernul renunță la intenția de a stimula și vânzarea de mașini non-electrice.

Potrivit cancelarului Angela Merkel, acest pachet de stimulare se va ridica la 130 de miliarde de euro, care se adaugă celui de 750 de miliarde de euro anunțat anterior pentru intervenție în economiei prin ajutarea afacerilor.

Ministrul Finanțelor, Olaf Scholz, a declarat că pachetul va fi finanțat parțial prin împrumuturi suplimentare: “Vrem să ieșim din această criză cu vigoare. Putem face acest lucru pentru că am economisit bine în ultimii ani”, a spus Scholz, potrivit bizday.

Intervenția masivă a statului german în economie a creat deja controverse în interiorul Uniunii Europene, numeroase țări acuzând că măsurile de ajutor ar putea agrava dezechilibrele din blocul comunitar și vor denatura piața unică europeană.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed