Randamentele obligaţiunilor mai multor naţiuni periferice din zona euro au crescut săptămâna trecută, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a sugerat că va înăspri politica monetară în mod agresiv, dar nu a anunţat nicio măsură de sprijinire a ţărilor mai îndatorate.

Acest lucru a creat nelinişte în rândul investitorilor, care se tem de fragmentarea în regiune, şi a împins randamentul obligaţiunii italiene pe 10 ani peste pragul de 4% pentru prima dată din 2014.

”Zona euro este stabilă, uniunea monetară are [un] caracter robust, avem instituţii şi luăm în considerare măsuri de combatere a inflaţiei, de stimulare a creşterii şi de salvgardare a stabilităţii macroeconomice. Da, desigur, asistăm la unele răspândiri în creştere între statele membre, dar nu este nevoie de nicio îngrijorare”, a declarat Lindner.

”În perspectivă pe termen lung, dacă comparaţi ratele dobânzilor şi spread-urile de astăzi cu ratele dobânzilor sau spread-urile cu câteva luni sau câţiva ani în urmă, nu este nevoie ca nimeni să devină nervos. Unitatea noastră şi instituţiile noastre mă fac încrezător că am putea depăşi orice situaţie critică.”

 BCE a încercat să liniştească pieţele convocând o întâlnire de urgenţă miercuri. Banca centrală a zonei euro a declarat că va crea un nou instrument pentru a aborda riscurile de fragmentare, dar nu există informaţii despre ce tip de instrument va fi acesta şi când va fi aplicat.

Anunţul a oferit o oarecare reducere a costurilor de împrumut în zona euro, dar nu a reuşit să ofere investitorilor detaliile pe care şi le-au dorit.

Preşedintele BCE, Christine Lagarde, s-a alăturat miniştrilor de finanţe din zona euro, joi, la Luxemburg, pentru a oferi mai multe detalii despre acţiunile băncii centrale.

Ministrul de Finanţe al Austriei, Magnus Brunner, un politician conservator din punct de vedere fiscal, s-a declarat ”foarte îngrijorat” de recenta creştere a randamentelor şi a transmis un mesaj către omologii săi: ”Aduceţi-vă bugetele în ordine”.

Una dintre principalele provocări pentru zona euro (unde naţiunile împart moneda unică) este că are o singură bancă centrală care stabileşte politica monetară, dar 19 ţări diferite cu poziţii fiscale diferite.