Gest electoral sau solidaritate? Parlamentarii PSD își donează 50% din indemnizație pentru achiziții medicale

„Mă bucur că toți colegii mei au înțeles că în această perioadă trebuie să fie solidari. Toţi parlamentarii PSD au decis că vor dona 50 la sută din indemnizațiile lor pentru a sprijini achiziția urgentă de echipamente medicale de maximă necesitate”, a afirmat Marcel Ciolacu.

 

Liderul social-democraților a spus că singurul ajutor pe care Guvernul l-a acordat în majoritatea județelor s-a rezumat la 50 de costume de protecție și în jur de 100-200 de măști pentru medici. Adică necesarul pentru o zi.

 

„Majoritatea spitalelor nu au teste pentru coronavirus. Sunt județe care ne-au spus că sunt mulți oameni care au ieșit din carantină și nu au fost testați! Este foarte grav!”, a afirmat liderul PSD, făcând totodată apel către Executiv și către președintele Klaus Iohannis , din partea tuturor primarilor și președinților de Consilii Județene, să trimită urgent teste către spitale.

 

Un parlamentar are o indemnizaţie de aproximativ 10.000 de lei, net, iar aceasta creşte în funcţie de funcţia pe care o deţine în Legislativ.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed