Gigi Becali, izbucnire rasistă în direct la TV: „Asta e batjocură à la rromi! Rapidiștii nu pot să îmi facă mie ofertă”

0

Gigi Becali, patronul FCSB, a revenit azi pe subiectul unui posibil interes al Rapidului pentru extrema Florinel Coman (24 de ani) și mijlocașul Dariu Olaru (24 de ani).

GSP.ro a dezvăluit miercuri seară că Mutu a primit un buget de transferuri de 5 milioane de euro, după ce și-a prelungit contractul cu Rapid până în 2025, iar giuleștenii visează și la două nume de la FCSB: Darius Olaru și Florinel Coman.

Miercuri seară, Gigi Becali s-a arătat indignat de posibila ofertă, într-o reacție pentru GSP. În această dimineață, a avut o remarcă rasistă când a vorbit despre formația alb-vișinie, atribuind din nou conotații negative minorității rrome.

„Tot timpul cel mare ia de la cel mai mic. Eu sunt mai mare și iau eu de la Rapid. Eu nu am nicio treabă să dau jucători. Când vând o marfă, nu contează cine o ia. Trebuie să aibă bani. Dacă îl vrea pe Coman, trebuie să aibă 5 milioane, dacă îl vrea pe Olaru, trebuie să dea 6 milioane. Dacă vrei să faci ofertă, fă!

Dar 3,5 milioane de euro e batjocură. Cred că ei că merge cu batjocura.

Nu poate să facă Rapid ofertă lui Becali. Nu are cum. Trebuie să se nască de două sau trei ori. Îl vrei pe Coman? Dă 5 milioane. Îl vrei pe Olaru? 6 milioane. Vând și la Craiova, vând și la CFR. Dar la prețul pe care-l cer.

Asta e batjocură à la rromi! Doar la rromi se face batjocură. Doar rromii fac d-astea! Ce ar fi să fac acum o ofertă pentru un jucător. Dacă dau 10 euro, nu e batjocură?”, a spus Gigi Becali la ProArena.

Becali, amendat cu 2.000 de lei pentru derapaj rasist

În urmă cu 3 săptămâni, patronul FCSB a fost amendat cu 2.000 de lei din cauza altor declarații rasiste la adresa fanilor lui Rapid. „Rapidiștii au o galerie așa cum sunt ei. Țigani, țigani, dar sunt civilizați oamenii” ”, a spus Becali.

Ulterior, Becali a precizat că nu înțelege de ce afirmațiile sale au fost catalogate drept rasiste.

„Ce rasism? Nu sunt țigani? E o poreclă, o alintare. Țiganul nu este om? Ei fac discriminare. Du-te domne cu prostiile lor și mizeriile lor! Adică poate să îi învețe la scoală despre sexualitate? Țiganul e țigan și gata. Să îmi dea iar amendă.

Eu folosesc cuvintele așa cum m-a lăsat Dumnezeu. Nu îmi e frică. Dacă nu e țigan , nu îi zic țigan. Dacă zice că e american, îi zic «americanule». Care nu vrea să îi zic așa, îi zic rrom. Dar dacă el e țigan, îi zic țigan. Mie poți să îmi zici și machidon, aromân, cum vrei. Și neamț poți să îmi spui, nu mă deranjează”, a declarat Becali pe 23 iulie, la ProArena.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.