Gilda Lazăr: Majorarea accizelor va genera pierderi la bugetul de stat

"Este greu să faci estimări pentru că nu ştim care-i miza. Nu ştim când, cât şi cu cât se doreşte să crească. Ştiţi, accizele sunt mixte, dar dacă ar fi să crească cu 50% preţurile, estimăm pierderi la bugetul de stat între 300 şi 700 de milioane de euro. Deci nu bani în plus, cu mai puţini," consideră Gilda Lazăr.

Guvernul intenţionează să acceseze în avans o nouă majorare a accizelor, după ce în 2008 aceste taxe speciale au atins nivelul programat pentru 2009.

"Acel calendar de majorare a accizelor pentru producţia de tutun negociată de Guvern în 2002 pentru 2010 este deja devansat cu 1 an, adică la 1 iulie 2008 accizele au crescut la 50 de euro, nivel care trebuia atins în conformitate cu cele negociate abia în iulie 2009. Din cauza acestei taxe de viciu care e necontrolată şi care nu face parte din buget, şi poate guvernul ar trebui să se gândească la reglementarea acestei situaţii pentru că e contrar legii finanţelor publice. Acel fond e un fond special aflat la dispoziţia cuiva. Nu e un fond prins în buget," a precizat Gilda Lazăr, Corporate Affairs Director JTI.

În plus, susţine Gilda Lazăr introducerea taxei pe viciu a dus şi la modificarea ţintei negociate cu Uniunea Europeană.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed