Goana după SIF: Fostul arbitru de fotbal C. Frăţilă a raportat că are peste 1% din SIF Transilvania

Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiunile celor 5 societăţi de investiţii financiare (SIF) depăşeşte 37 de milioane de lei, adică mai mult de jumătate din lichiditatea totală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit reglemetărilor încă valabile până la intrarea în vigoare a legii apropate azi de Camera Deputaţilor, orice investitor care depăşeşte pragul de 1% la societăţile de investiţii financiare este obligat să raporteze şi să vândă surplusul în următoarele trei luni.

Nu va mai fi cazul să vândă pentru Constantin Frăţilă decât dacă va mai cumpăra de cinci ori mai mult. De altfel, doar ştiri foarte proaste venite de pe pieţele străine ar putea opri creşterea cotaţiilor SIF-urilor, care variază, înainte de închiderea sesiunii de tranzacţionare, între 11,46% la SIF Moldova (SIF2) şi 13,75 la SIF Muntenia.

Indicele BET Fi creşte mai moderat, cu 9,48%, pentru că în portofoliul său intră şi Acţiunile Fondului Proprietatea, care a înregistrat o creştere de nci 1%. Indicele a străpuns, totuşi, rezistenţa de la 19.250 de puncte, confirmând astfel scenariul pozitiv al analizei casei de brokeraj BT Securities.

Următoarea încercare este la peste 23.000 de puncte, potrivit explicaţiilor analiştilor, citate în…

Speculatorii ameninţă cu fantoma marii prăbuşiri. Suporturile care se împotrivesc căderii libere

Creşterile de astăzi au fost declanşate de aprobarea de către Camera Deputaţilor a legii care ridică la 5 % pragul maxim de deţinere de acţiuni SIF. Legea va avea implicaţii importante pe piaţă, mergând până la creșterea șanselor de succes ale viitoarelor oferte publice de acțiuni ale statului în companiile energetice, potrivit  informațiilor din articolele:

De ce cred investitorii că nu va avea succes vânzarea acţiunilor Romgaz, Hidroelectrica sau Nuclearelectrica

și

5%, noul prag de deţinere la SIF-uri. Explozie la Bursă

…care  explică și de ce SIF-urile sunt atât de căutate pe piață.

Constantin Frățilă este investitor pe piață, mai  cunoscut în ultima vreme mai ales din cauza litigiilor cu managementul companiilor de construcții COMCM și SCUT din Constanța, în care deține  pachete de control. Frațilă a profitat de faptul că nivelul cotațiilor era foarte scăzut  acum 12 ani, ca urmare a crizei din anii 1997-1999, când  a achiziționat actiuni care apoi s-au apreciat de mai multe sute de ori.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed