Grecia a pierdut miliarde de euro in cateva zile

Conform cotaţiilor bursiere de la sfârşitul şedinţei de vineri, valoarea celor patru creditori din fondul de bailout al băncii era de sub 7 miliarde de euro, în comparaţie cu 19,7 miliarde în iunie 2014 sau 22,6 miliarde la sfârşitul lui 2013.

Totuşi, pierderea este doar pe hârtie momentan, şi dacă negocierile dintre Atena şi creditori se vor încheia fericit, piaţa bursieră va putea să recupereze rapid terenul pierdut, iar valoarea HFSF va creşte din nou în consecinţă. Fondul elen controlează 66,9% din Piraeus Bank, 66,4% din Alpha, 57,2% din National şi 35,4% din Eurobank.

Sunt mai multe motive pentru care acţiunile băncii au avut o scădere puternică în ultimele zile. Principalul motiv ar fi îngrijorările legate de un control guvernamental mult mai strict asupra administraţiilor. Primul ministrul Alexis Tsipras a repetat în numeroase rânduri că statul va exercita un control strict asupra băncilor şi va face schimbări în management.

Un al doilea motiv este legat de deteriorarea condiţiilor de lichiditate. În decembrie, depozitele s-au mişcorat cu aproximativ 4 miliarde de euro, în timp ce în primele săptămâni din ianuarie băncile au pierdut aproape 8 miliarde de euro din depozite.

Un alt motiv ar fi creşterea numărului împrumuturilor neperformante luna aceasta, după câteva luni consecutive în care rata împrumuturilor ”proaste” a scăzut. Atât gospodăriile, cât şi corporaţiile speră ca schimbările de guvernământ să le uşureze povara fiscală.

Furtuna de declaraţii venite din partea noilor oficiali de la Atena a constituit o schimbare radicală a politicii, riscând o coleziune frontală cu creditorii europeni şi şocând investitorii, ceea ce a dus la o scădere dramatică a preţului acţiunilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed