Grecia cere UE să reconsidere uniunea vamală cu Turcia, ca reacţie la conflictul din Mediterana privind explorările de gaze

După o întâlnire cu preşedintele cipriot Nicos Anastasiades şi cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi la Nicosia, premierul elen Kyriakos Mitsotakis a spus că au fost de acord cu toţii că Ankara încalcă ”cu ostentaţie” legislaţia internaţională.

”Conducerea Turciei are fantezii imperiale, cu un comportament agresiv din Siria până în Libia, din Somalia până în Cipru, din Egeea în Caucaz”, a spus acesta.

UE ar trebuie să mai ia notă de ”multiplele încălcări” de către Turcia a acordului de uniune vamală UE-Turcia, a mai afirmat Mitsotakis.

”Nu este posibil pentru un stat, un stat terţ, o ţară care este candidată pentru a deveni membră a UE, să fie scutită de taxe, să profite de beneficiile pieţei comune, dar în acelaşi timp să ameninţe graniţele estice ale Uniunii Europene”, a arătat premierul elen.

Descoperirea în ultimii ani unor rezerve uriaşe de gaze în largul coastelor Egiptului şi Israelului au dus la revendicarea de către state din Mediterana a dreptului asupra unor regiuni din această mare pentru prospectarea viitoare a hodrocarburilor, expunând dezacorduri vechi şi profunde.

Tensiunile dintre Turcia şi Grecia, care sunt aliate în cadrul NATO, legate de graniţele maritime, au reapărut în august, când Ankara a trimis o navă de cercetări seismice într-o zonă disputată.

Ankara a trimis şi o  navă de foraj în largul insulei Cipru, care este împărţită pe criterii etnice.

În conflict au fost atrase şi alte ţări. Turcia şi Libia au încheiat anul trecut un acord referitior la graniţele maritime, un pact despre care Atena afirmă că îi încalcă platoul continental.

În acest an, Grecia a semnat un tratat care stabileşte graniţele maritime cu Egiptul, ceea ce a înfuriat Turcia, care afirmă că acordul îi încalcă teritoriul.

Vicepreşedintele Turciei, Fuat Oktay, a declarat miercuri că activităţile de explorare seismică ale Turciei în estul Mediteranei vor continua şi că Ankara nu are nevoie de permisiunea nimănui.

„Ceea ce facem este în interiorul propriului nostru platou continental, aşa că vorbim despre interferenţa exterioară în eforturile noastre într-o zonă pentru care nu simţim nevoia să obţinem permisiunea nimănui pentru a opera”, a spus Oktay într-un interviu acordat CNN Turk.

”Desigur că putem efectua explorări oriunde dorim şi o facem. Ne vom continua munca. Acordul semnat cu Libia, regiunile situate la sud de Creta fac parte din acest lucru ”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed