Grecia iese oficial de sub supravegherea consolidată a Comisiei Europene. Mitsotakis salută ”o zi istorică”

”Un ciclu de 12 ani care le-a adus durere cetăţenilor, a făcut economia să stagneze şi a divizat societatea se încheie”, subliniază premierul conservator Kyriakos Mitsotakis.

”Un nou orizont clar de creştere (economică), unitate şi prosperitate apare pentru toţi”, anunţă el.

În 2010, Guvernul grec, care constata că avea conturile goale, apela la Uniunea Europeană (UE), Banca centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internţaional (FMI).

Începând din 2010, trei planuri de salvare a Greciei – în valoare de 289 de miliarde de euro – au fost implementate de către creditori, care au cerut Atenei să ia măsuri de austeritate în vederea unei îmbunătăţiri a finaţelor publice ale ţării şi reumplerii conturilor.

Pensiile şi salariile au fost scăzute, impozitele au crescut, angajările în sectorul public au fost ”îngheţate”, iar bugetele administraţiilor, spitalelor şi tuturor organismelor publice au fost tăiate.

În 2018 se încheia al treilea program, însă Comisia Europeană lansa apoi un regim de supraveghere consolidată a economiei greceşti, cu scopul de a verifica implementarea reformelor efectuate şi continuării privatizării.

Atena s-a angajat să menţină un excedent primar (înainte de exerciţiul datoriei) de 3,5% din PIB.

”Grecia de azi este altă Grecie”, dă asigurări Mitsotakis.

”Avem o creştere (economică) puternică şi o scădere importantă a şomajului, cu 3%, faţă de anul trecut şi cu 5% din 2019”, anunţă el.

Comisia Europeană se aşteaptă la o creştere economică de 4% în acest an în Grecia, în contextul în care media în zona euro ar urma să fie de 2,6%.

Însă şomajul rămâne unul dintre cele maimari în zona euro, salariul unul dintre cele mai mici, iar o datorie de 180% din PIB rămâne o povară grea pentru economia elenă.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed