AcasăEconomieEnergieGrecia, noua atracție energetică pentru Balcani! Inclusiv pentru România

Grecia, noua atracție energetică pentru Balcani! Inclusiv pentru România

Terminalul de la Revythousa (Grecia) își crește capacitatea de a exporta cantități de gaze naturale lichefiate (GNL) pentru a acoperi o parte din nevoile altor țări din sud-estul Europei, precum România, Moldova și chiar Ucraina, scrie publicația elenă Energy Press, citată de Rador.

Criza energetică a evidențiat rolul important al acestei infrastructuri energetice din Golful Megara din Grecia, o infrastructură care, ca urmare a proiectelor de modernizare și prin adăugarea unui nou rezervor plutitor de stocare (FSU), își crește capacitatea totală de depozitare, precum și numărul de nave cu GNL pe care le poate primi.

Potrivit directorului executiv al operatorului elen de gaze DESFA, Maria Rita Gkali, creșterea cu 12% a capacității de regazificare a stației de la Revythousa, investiția companiei în stația FSRU de la Alexandroupoli, extinderea conductei TAP și a conductei greco-bulgare IGB oferă Greciei un avantaj pentru a face față unei posibile crize în aprovizionarea cu gaze naturale.

Maria Rita Gkali subliniază însă că toate aceste infrastructuri vor necesita investiții semnificative pentru consolidarea rețelei DESFA, astfel încât Grecia să poată funcționa ca un hub pentru satisfacerea nevoilor energetice și ale altor țări.

Reporter: În perioada următoare, Grecia va dobândi infrastructuri foarte importante (noi rezervoare plutitoare pentru GNL, conducte, depozit de gaze naturale etc.) care vor contribui la o mai mare securitate a aprovizionării țării. Ce nevoi generează aceste proiecte cu privire la investiții suplimentare pentru consolidarea capacității rețelei DESFA și ce planuri există?
Maria Rita Gkali: Sunt necesare diverse investiții pentru integrarea noilor proiecte de gaze naturale în sistem (FSRU, extinderea conductei TAP, conducta IGB), astfel încât Grecia să poată funcționa ca o poartă de intrare pentru a satisface nevoile energetice ale Europei de Sud-Est. În cadrul Planului RePowerEU, DESFA a înaintat o serie de propuneri de proiecte care vor permite creșterea exporturilor de gaze naturale către țările vecine, oferind proiectelor planificate de construire a stațiilor FSRU acces nerestricționat la Sistemul Elen pentru Transportul Gazelor Naturale, modernizând rețeaua cu noi conducte pretabile 100% transportării de hidrogen, eliminând blocajele existente, în vederea unei posibile extinderi a TAP pentru a aduce mai mult gaz azer în Europa și extinzând Stația de Comprimare de la Komotini, care va permite utilizarea integrală a capacității de export a conductei ICGB la 5 miliarde m.c. pe an.

Reporter: După modernizarea capacității stației de la Revythousa și a noii stații de realimentare a cisternelor, DESFA răspunde nevoilor noilor utilizatori care nu au acces la rețeaua de transport al gazelor naturale. Ce preconizează Administratorul de la dezvoltarea acestor noi infrastructuri în ceea ce privește satisfacerea nevoilor energetice ale țărilor terțe, precum și ale utilizatorilor casnici și industriali?
Maria Rita Gkali: De la începutul crizei energetice și de la izbucnirea războiului din Ucraina, capacitatea de export a stației de la Revythousa a fost consolidată semnificativ, iar navele cu GNL sosite aici acoperă nevoile energetice nu numai ale Greciei, ci și ale Bulgariei. Acest rol al stației de la Revythousa va fi consolidat și mai mult în perioada următoare, întrucât prin intermediul Bulgariei, Grecia va avea posibilitatea de a exporta cantități de gaze pentru a acoperi o parte din nevoile altor țări din sud-estul Europei, precum România, Moldova și chiar Ucraina. Mai mult, odată cu finalizarea Stației de încărcare a camioanelor cu GNL, prima din sud-estul Europei, DESFA deschide o nouă piață care oferă o altă soluție pentru nevoile energetice ale Europei de Sud-Est. Stația de încărcare a camioanelor este primul pilon al unui nou lanț flexibil de GNL la scară mică (Small Scale LNG), oferind acces la gaze naturale și beneficii semnificative pentru utilizatorii și zonele care sunt în afara rețelei de distribuție atât din Grecia, cât și în țările învecinate, ceea ce va avea beneficii importante asupra mediului, pentru transporturile rutiere și maritime de mare tonaj, precum și pentru industrie. Această piață urmează să fie dezvoltată în continuare odată cu construirea unei noi dane pentru GNL la scară mică la Revythousa, care va promova utilizarea GNL drept combustibil pentru navigație, putând, de asemenea, să aprovizioneze stații de stocare GNL din Grecia și nu numai. (Traducerea: Carolina Ciulu)

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.