Grecia şi Bulgaria, mai corupte decât România

Anul trecut, România, Bulgaria şi Grecia erau codaşele UE şi se situau la egalitate, cu acelaşi scor (3,8) în materie de percepţie a corupţiei. În indexul de anul acesta, România are un scor de 3,7 (ocupând locul 69 din 178 de ţări monitorizate), în timp ce Bulgaria are 3,6 (locul 73), iar Grecia stă cel mai prost dintre ţările Uniunii Europene, cu un scor de 3,5 (locul 78).

 

În Indexul întocmit de Transparency Internaţional, cu cât o ţară realizează un scor mai mic, cu atât percepţia corupţiei este mai mare.

 

Anul acesta pe primele locuri sunt Danemarca (îşi menţine scorul şi poziţia de anul trecut), Noua Zeelandă şi Singapore, toate cu un indice de 9,3, iar ultimele locuri sunt ocupate de Afganistan şi Myanmar (cu 1,4) şi Somalia (1,1).

 

Indicele de percepţie a corupţiei este un indicator compozit, care se bazează pe 13 anchete diferite realizate în rândul experţilor şi oamenilor de afaceri. Anchetele-sursă pentru Indexul din 2010 au fost realizate între ianuarie 2009 şi septembrie 2010, precizează Transparency International.

 

Faţă de 2009 şi 2008, România înregistrează o percepţie a corupţiei uşor mai mare în 2010. În 2009 şi 2008 România a avut un scor de 3,8, iar în 2010 indicele este de 3,7. Bulgaria a avut un scor mai bun anul trecut (3,8), dar mai prost faţă de 2008, când a fost egal cu cel de anul acesta (3,6).

 

Corupţia în România este percepută la fel ca în Brazilia, Cuba, Muntenegru, state care au acelaşi scor (3,7) cu ţara noastră. În schimb, ţări precum Rwanda (4), Ghana (4,1) şi Botswana (5,8) sunt percepute ca fiind mai puţin corupte ca România.

 

Republica Moldova este pe locul 105, cu indicele de 2,9 (un regres faţă de Indexul din 2009, când avea un scor de 3,3), fiind la egalitate cu Algeria, Argentina, Kazahstan şi Senegal, dar înaintea Kosovo (care ocupă locul 110, cu indicele 2,8).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed