Greva de la GM poate opri producţia în Canada si Mexic

 

Greva a fost declaşată luni dimineaţă, după 25 de ore de negocieri între sindicatul United Auto Workers şi conducerea General Motors. Discuţiile au fost reluate însă după-amiază şi vor continua şi astăzi. Uşa deschisă lăsată şi de unii şi de alţii a făcut ca acţiunile companiei să-şi păstreze cât de cât echilibrul pe bursă.

 

Sindicatul UAW negociază de câteva luni cu producătorul auto un nou contract colectiv de muncă, pentru că cel vechi a expirat pe 14 septembrie. Mărul discordiei s-a dovedit chestiunea asigurărilor de sănătate.General Motors vrea să-şi ia de pe umeri cât mai mult din această sarcină, iar UAW au stabilit finanţarea cu 50 de miliarde de dolari a unui fond de sanatate destinat contribuţiilor sociale. Astfel, atentia se putea indrepta asupra altor probleme, cum ar fi salariile, securitatea locurilor de munca, a pensiilor si asupra asistentei medicale.

 

Discutiile au fost suspendate insa, dupa ce partile nu s-au putut pune de acord asupra contributiei finale a companiei americane.
Criza dintre GM şi UAW, deşi de importanţă strategică pentru profitul companiei nu este estimată să atingă proporţiile ultimei confruntări din 1930. Nici o parte nu-şi permite o grevă care să afecteze profitul companiei, in conditiile in care GM pierde cota de piata in Statele Unite in fata constructorului nipon Toyota si a altor rivale straine.

 

„Există speranţe atâta vreme căt negocierile continuă. Dacă negocierile se opresc lucrurile pot scăpa de sub control”, susţin analiştii.
Directorul GM, Rick Wagoner, a anunţat ca trebuie sa diminueze costurile legate de asigurarile de sanatate din cauza reducerii cotei de piaţă. Tinta sa este de a reduce cheltuielile fixe pana la 25% din venituri pana in 2010, de la circa 30% in prezent, dupa inregistrarea unor pierderi cumulate de 12,4 miliarde de dolari in 2005 si 2006.

 

Obligatiile financiare ale producatorilor auto americani GM, Ford Motor si Chrysler, in contul serviciilor medicale, au totalizat 114 miliarde de dolari la sfarsitul anului trecut. Cei trei producatori americani estimeaza ca platesc intre 25 si 30 de dolari mai mult pe ora angajatilor din fabricile americane decat platesc Toyota si Honda la fabricile pe care le detin in SUA.

Greva de ieri a afectat 80 de centre americane şi poate duce la oprirea producţiei prin Canada şi Mexic. Şi cu cât greva se prelungeşte mai mult cu atât miza este mai mare. General Motors va pierde o producţie de 12,200 de maşini pe zi în primele 36 de ore. După primele 72 de ore pierderea va creşte până la 18,100 de maşini pe zi deoarece fabricile din Mexic şi Canada rămân fără piese.
Dupa productie, efectele pe piata de capital au inceput deja sa apară. Astăzi Honda şi Toyota au înregistrat aprecieri în urma problemelor companiei americane de , 2 respectiv 1,5 procente.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed