Grindeanu: Am înţeles emoţia şi supărarea provocate de OUG 13. Nu voi mai accepta astfel de iniţiative

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, în plenul reunit, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că, dincolo de lozinci şi de a se agăţa de proteste pentru a-şi reface credibilitatea, marţi a reieşit dorinţa arzătoare a preşedintelui Klaus Iohannis de a repune ”Guvernul meu”. ”Sper ca azi să tranşăm lucrurile şi să ne întoarcem la treabă”, a mai spus premierul.

La începutul discursului, premierul a menţionat că marţi a fost aprobat în Parlament bugetul pentru anul 2017 şi le-a mulţumit parlamentarilor pentru eforturile pe care le-au depus.

”Avem un buget care aduce prosperitate şi dezvoltare românilor, avem toate pârghiile necesare pentru a implementa programul de guvernare pe care românii l-au votat în decembrie în proporţie covârşitoare”, a continuat el.

Grindeanu a spus că este dreptul constituţional al opoziţiei să depună moţiune, însă demersul actual al PNL-USR nu îşi mai are obiectul.

”În primul rând mă aşteptam la o abordare profesionistă din partea PNL atunci când vine vorba de lucruri serioase, însă l-au trimis pe Cătălin Predoiu să susţină moţiunea, un fost ministru al Justiţiei, care a coordinat elaborarea Codului Penal şi Codului de procedură penală pe care CCR le-a amendat prin numeroase decizii”, a continuat premierul, menţionând şi că nu a fost niciodată vorba despre ordonanţă pe graţiere.

”Cred că cineva cu mai multă credibilitate putea să susţină această moţiune”, a adăugat el.

În privinţa parlamentarilor USR care au susţinut acest demers, Grindeanu a spus că poate lipsa de experienţă şi avântul i-au făcut să se asocieze cu un partid pe care până mai ieri îl criticau cu vehemenţă.

”Domniile lor şi-au propus să salveze România prin somn, altfel nu pot să înţeleg cum poţi dormi în Parlament când se dezbate bugetul. Sper că domnul Nicuşor Dan şi-a făcut temele mai bine şi azi ştie ce să spună”, a spus Grindeanu.

Premierul s-a referit şi la discursul preşedintelui din Parlament: ”Dincolo de lozinci şi de a se agăţa de proteste pentru a-şi reface credibilitatea, a reieşit dorinţa arzătoare a domnului preşedinte Iohannis de a repune guvernul meu. Avem experienţa deja cu un astfel de guvern care va rămâne în istorie guvernul zero”.

”Sper ca azi să tranşăm lucrurile şi să ne întoarcem la treabă”, a mai spus premierul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed